Bărbat violat - Autorul, în arest!

UPDATE, ora 18:00

Bărbatul reținut după ce și-ar fi violat prietenul de pahar va rămâne în arest 30 de zile, asta a dispuns instanța în urma audierilor care au avut loc astăzi.

UPDATE, ora 11:15

Potrivit anchetatorilor, fapta a fost săvârșită pe 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, chiar la victimă acasă. Inițial, cei doi bărbați, agresorul în vârstă de 49 de ani și victima în vârstă de 68 de ani, s-au întâlnit la o cârciumă din Hârsești. După ce au băut acolo au mers acasă la cel mai în vârstă dintre cei doi. Aici au continuat să bea până seara când s-au luat la harță. De la ceartă la bătaie n-a fost decât un pas. Musafirul a bătut gazda, cu pumnii și picioarele, iar ulterior a violat-o.

Victima a sesizat anchetatorii cu privire la faptul că a fost bătută. În timpul audierilor omul a recunoscut și faptul că a fost violat, actul sexual anal fără consimțământ fiind confirmat și prin examenul medico - legal, susțin anchetatorii. Autorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie astăzi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Niciunul dintre cei doi nu are familie.

 

Un argeșean, în vârstă de 49 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești.

Din datele strânse de anchetorii, se pare că ”cel in cauză este bănuit că, în seara zilei de 21 mai a.c., în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool, ar fi lovit un alt bărbat și ar fi întreținut un raport sexual împotriva voinței sale.”


Barbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe baza de Ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.