ULTIMĂ ORĂ! Vremea se STRICĂ în aproape toată țara

Astăzi vremea va deveni în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza. Vor fi averse şi se vor semnala descărcări electrice şi intensificări ale vântului, posibil cu aspect de vijelie în estul, centrul şi sudul ţării, precum şi în zonele de munte şi pe arii mai restrânse în restul ţării. Izolat vor fi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 19 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea vestică a ţării

Şi la munte vremea va deveni în general instabilă. Mai ales după-amiaza şi noaptea, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. Izolat vor fi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.

CITEȘTE ȘI ... ACUM! Bărbat găsit în putrefacție în propria casă!

La mare spre seară şi noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 14...17 grade.

Duminică vremea se va menține în general instabilă. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice în jumătatea de sud-est a țării, la deal și munte, iar spre seară, local și în celelalte regiuni. Izolat vor fi căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp. Pe crestele montane, în general la peste 1900 m, trecător vor fi posibile precipitații mixte. În cursul zilei, temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, iar spre seară va slăbi din intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15...16 grade pe litoral și 25...26 de grade în Câmpia de Vest (Oradea, Arad, Timisoara).

 

Sursa:Stiripesurse.ro