ULTIMĂ ORĂ! Cod galben în Argeș

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo cod galben de vânt puternic, care este valabilă în mai multe județe, inclusiv în zona montană din Argeș.

Codul galben de intensificări ale vântului intră în vigoare miercuri, de la ora 16:00, fiind valabil până joi, ora 20:00.

 

Potrivit ANM, în Carpații Meridionali și local în Orientali, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 90…100 km/h.

În Moldova, vântul se va intensifica treptat, local și temporar cu rafale de 55...65 km/h, iar în cursul zilei de joi (23 ianuarie), 70...80 km/h.

Intensificări ale vântului se vor semnala și în sud-vestul Olteniei în seara de miercuri și în noaptea de miercuri spre joi, iar în nord-estul Munteniei și în Dobrogea îndeosebi joi, unde rafalele vor depăși 55...65 km/h.