UDMR nu votează moțiunea de cenzură

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, miercuri dimineaţă, că parlamentarii formaţiunii nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de senatorii şi deputaţii PNL, USR şi PMP, ei urmând să părăsească sala plenului după dezbatere.

”Vom participa la dezbaterea moţiunii de cenzură. Vom avea şi noi de spus acolo ceva, aşa cum fiecare grup parlamentar are câteva minute şi vom spune acolo punctul nostru de vedere şi vom părăsi sala, vom fi absenţi. Deci nu se pune problema să asigurăm cvorumul, să ne abţinem, să nu ştiu ce. Nu vom fi în sală şi vom fi absenţi în momentul votului”, a declarat Kelemen Hunor.

El a mai precizat că PSD va demonstra că, alături de ALDE, are majoritate.

”Moţiunea de cenzură este un instrument esenţial în ceea ce priveşte controlul guvernului şi chiar este mai mult - se poate schimba rezultatul alegerilor parlamentare, majoritatea parlamentară se poate schimba prin moţiunea de cenzură, dar ca să se întâmple acest lucru e nevoie ceva mai mult decât o critică, mai mult sau mai puţin coerentă, trebuie şi o viziune despre viitor, un lider, un program de guvernare, o listă de miniştri cu care poţi să mergi în a doua clipăă mai departe, ceea ce lipseşte în acest moment”, a afirmat preşedintele UDMR după şedinţa grupurilor reunite ale senatorilor şi deputaţilor formaţiunii.

sursă: Mediafax.ro