Pendiuc, lăsat fără permis. A atins cu mașina un pieton, pe trecere!

UPDATE, ora 16:00

În urma anchetei efectuată de oamenii legii, Tudor Pendiuc a rămas fără permisul de conducere pe o perioadă de 30 de zile. De asemenea, domnia sa a fost sancţionat și cu avertisment.

”În jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către un bărbat de 66 de ani, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier cu un pieton, în apropierea unei unităţi de învăţământ din municipiul Piteşti.

Până la sosirea la faţa locului a poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Piteşti, pietonul a plecat de la faţa locului, fiind identificat ulterior.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că evenimentul rutier s-a petrecut pe fondul neacordării priorităţii de trecere unui pieton, care se angajase în traversarea drumului pe marcajul pietonal, fără ca pietonul să fi suferit leziuni.”, notează IPJ Argeș.

Reamintim conducătorilor auto ca la apropierea de trecerile pentru pietoni să mărească atenţia şi să acționeze cu moderaţie pedala de accelerație. Totodată, pietonilor le recomandăm să traverseze doar prin locurile permise, după ce se asigură că şoferii au observat intenţia de a traversa şi că aceştia au timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.

----------------------------------------------------------------

Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, a fost implicat într-un eveniment rutier, el fiind cel care a anunțat incidentul la 112. 

Mai exact, fostul edil a acroșat cu mașina un bărbat. Pietonul a plecat de la locul incidentului, deși Tudor Pendiuc a raportat cele întâmplate la Poliție. 

CITEȘTE ȘI ... Bilete ONLINE pentru meciurile FC Argeș!

La fața locului s-au deplasat oamenii legii, între timp fiind indentificat și pietonul care susține că nu este lovit și a refuzat ajutorul medical.

CITEȘTE ȘI ... Un piteștean, în topul golgheterilor din Turcia din ultimul deceniu


Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cum s-a întâmplat evenimentul.