Trebuie să arătăm ca, printr-o administrare liberală a județului, fiecare comună argeșeană are de câștigat!

De două săptămâni, Emanuel Soare, cel care a lăsat funcţia de prefect pentru a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean sub egida PNL Argeş, a luat la pas localităţile judeţului. Pentru a şti exact care îi va fi misiunea şi pe ce segmente trebuie să se concentreze, acesta a dorit ca, alături de colegii și cu care va face echipă, în special candidaţii la primării, să radiografieze starea fiecărei localităţi, notându-şi atât plusurile şi minusurile, cât şi priorităţile pentru fiecare. 

 

 Piteşti
În bazarul Ghe. Lazăr, am stat de vorbă cu piteștenii, cu comercianții veniți din tot județul și concluzia e clară: toți vor condiții mai bune, civilizate, pentru a-și putea desfășura activitatea. Iar Sorin Apostoliceanu s-a angajat să rezolve aceste neajunsuri. Tot ei ne-au spus că își doresc să se redeschidă târgurile, lucru care cu siguranță va fi posibil cât de curând, pentru că numărul de cazuri de îmbolnăviri în Argeș a scăzut foarte mult, văzându-se rezultatele măsurilor dure, dar necesare, luate când dețineam funcția de prefect al județului.

 

 

 Curtea de Argeş
Cetăţenii din Curtea de Argeş merită un oraș cu adevărat regal! Avem mult de lucru: de la dezvoltarea turismului până la asigurarea apei potabile, la un preț rezonabil. Eu și echipa PNL pentru Consiliul Județean Argeș vom susține proiectele viitorului primar al orașului, Cristian Mitrofan. Împreună pentru Argeș! 

 

 

 Câmpulung
Orașul se poate dezvolta și își poate recăpăta strălucirea de altădată, cu Nicolae Zaharia primar! Muscelenii au nevoie la primărie de un bun administrator, un om respectat în comunitate, cu viziune și cu bun-simț. Consiliul Județean Argeș trebuie să susțină proiectele muscelenilor. 

 

 

 Mioveni
 Mai multă administrație, mai puțină politică! Mioveni, un oraș tânăr, care merită mai mult! Aceasta este propunerea PNL pentru Primăria Mioveni prin doamna Argentina Culcuș și o echipă tânără și capabilă de consilieri locali.

 

 

 Topoloveni
Orașul are nevoie de investiții, în special în zona drumului național. De la nivelul Consiliului Județean voi încerca să atrag investitori în zonă și să ofer o alternativă cetățenilor care, în număr foarte mare, fac naveta la Pitești sau în alte localități pentru a lucra. 

 

 

 Vlădeşti
Cu mine președinte al CJ Argeș și cu Leonard Șerban primar, cetățenii din Vlădești pot să fie siguri că vom pune în practică toate proiectele sale!

 

 

  Domnești 
Reabilitarea străzilor este prioritatea noastră! Infrastructura din comună a început să sufere, străzile și trotuarele devenind un calvar pentru domneșteni. Cetățenii din comună mai au nevoie urgent de o rețea de canalizare modernă, un after-school și de o promovare mai bună a obiectivelor și manifestărilor cu potențial turistic. Ne propunem să rezolvăm aceste probleme, cu susținere financiară din partea Consiliului Județean. 

 

 

 Nucşoara 
Comuna Nucșoara are un potențial turistic uriaș, care este însă ignorat total de către autoritățile județene. DJ 731, principala cale de acces în comună, nu este cea mai potrivită carte de vizită, mai degrabă sperie turiștii. Casa memorială a Elisabetei Rizea nu este marcată în niciun fel, iar gardul stă să cadă, deși acest obiectiv ar trebui să fie un veritabil simbol al comunei. 

 

 

 Stâlpeni
Nu accept ca în județul Argeș oamenii să nu aibă acces la apă potabilă, mai ales acum, în timpul pandemiei! Este inadmisibil ca la fiecare ploaie mai serioasă zona blocurilor să se inunde, din cauza canalizării învechite! 

 

 

 Mihăeşti
Locuitorii comunei merită mai mult decât asfalt turnat direct pe iarbă sau investiții lăsate de către Primărie și Consiliul Județean de izbeliște! În plus, le promit că educația va fi, într-adevăr, o prioritate pentru mine la Consiliul Județean Argeș.

 

 

 Dobreşti
Vreau să facem din comună un loc într-adevăr primitor și atractiv, inclusiv din punct de vedere turistic. Și spun asta, pentru că aici se află Casa Memorială „Ion Mihalache”. Cetățenii din Dobrești au nevoie de asfaltarea drumurilor, de canalizare și alimentare cu gaze. 

 

 

 Călineşti 
Oamenii se plâng de starea drumurilor județene, de lipsa canalizării și de faptul că Spitalul „Dr. Ion  Crăciun” nu este folosit cum trebuie, fiind doar o secție a Spitalului Mioveni. Spitalul trebuie redeschis! Le promit locuitorilor comunei Călinești că problemele semnalate de ei vor fi pe lista mea de priorități în Consiliul Județean Argeș! 

 

 

 Pietroșani
În satul Bădești, este nevoie de o școală mai mare, cu sală de sport, lucru posibil cu sprijinul CNI. Trebuie acordat sprijin, atât din partea Primăriei, cât și de la Consiliul Județean, pentru comunitățile de romi. Cu o administrație liberală, rețeaua de gaze va fi extinsă, iar locuitorii comunei se vor putea bucura de un standard ridicat al vieții. 

 

 

 Coşeşti
Cu drumuri județene neasfaltate (DJ731D) și fără o rețea de alimentare cu apă, așa cum se cere în orice comună civilizată, Coșești este parcă înghețată în timp. Le promit locuitorilor din Coșești că, împreună cu domnul Petrescu, vom face investițiile necesare pentru crearea unor condiții de trai demne de secolul al XXI-lea. În plus, cu voință, se va putea organiza din nou Festivalul Țuicii, atât de îndrăgit de argeșeni, o emblemă a localității.

 

 

 Dârmăneşti
În satul Dârmănești, sala de sport este începută de peste 15 ani și neterminată, conductele de apă plesnesc în soare, depozitate de-a valma pe marginea drumului, iar DJ731D, încă neasfaltat, este blestemat de locuitorii din satul Valea Nandrii. 

 

 

 Bascov
Zona metropolitană Pitești nu vreau să existe doar pe hârtie, ci să funcționeze și să le ofere și bascovenilor servicii de calitate și un transport public mai eficient. 

 

 

Acest material a fost comandat de Partidul National Liberal - Filiala  Arges
Realizat/Publicat de: MB Agency Complete SRL 
Cod de identificare mandatar financiar : 21200012