9 Mai - Zi de sărbătoare la Muzeul Golești

Într-un comunicat de presă trimis de manager-ul Narcis Iustin Dejanu, suntem informați că Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș,  celebrează în data de 9 mai 2020, împlinirea a 154 de ani de la sosirea regelui Carol I la Conacul Golești .

Povestea Muzeului Golești, ca instituție muzeală,  s-ar putea spune că a început la 9 mai 1866. Este data la care regele Carol I, ajuns în România, decide să înnopteze la conacul boierilor Golescu, boieri de vază, iubitori de neam și țară. 

De la conacul Golești,  Carol I se îndreaptă spre București, pentru a fi înscăunat rege al României.  Palatul regal este pus la dispoziție de Dinicu Golescu, cărturarul care a construit, la vremea respectivă, cea mai mare casă din București, ce devine palat regal.  

Cu o participare remarcabilă la dezvoltarea și emanciparea neamului românesc, boierii Golescu rămân fideli poporului român. 

În semn de recunoștință și admirație pentru spiritul lor patriotic, la 7 iunie 1939, regele Carol II decide să tranforme, prin decret regal,  conacul Golești în Muzeul Dinicu Golescu.  

La 154 de ani de la sosirea regelui în România,  în Sala Tronului din cadrul Conacului Golești a fost expus  tabloul care îl înfățișează pe regele Carol I. 

Expunerea s-a realizat  în cadrul unei ceremonii  de prezentare a onorului de  către doi  militari ai acelei epoci.

Tabloul a fost realizat de cunoscutul pictor Mihai Potcoavă, artistul care spunea "cred în frumos chiar și atunci când abia se lasă descoperit " și donat Muzeului Golești. 

Mihai Potcoavă a fost pilot de linie în Statele Unite ale Americii și are o interesantă poveste de viață care va fi detaliată în publicațiile muzeului și pe pagina de web.

Potretul regelui Carol I rămâne expus permanent la Muzeul Golești, în sala unde se află și tronul tuturor regilor  din România.