Transportul public local de pe raza comunei Bradu este operat de o nouă firmă

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a preferat să rezolve câteva aspecte stringente pentru localitate, chiar înainte de încheierea anului 2017, pentru a intra cu ele bifate în noul an. Cea mai dureroasă chestiune era cea a transportului public de călători pe raza localităţii.

Deşi a organizat o licitaţie, una dintre firme a depus contestaţie, aşa că a trecut la o altă măsură, astfel încât să nu fie blocat acest serviciu, dat fiind faptul că pe 31 decembrie expira vechiul contract de concesiune.

„Am supus dezbaterii şi aprobării proiectul de hotărâre privind atribuirea directă a contractului pe o perioadă limitată de 18 luni, până la organizarea licitaţiei în condiţii legale. Cu unanimitate de voturi, consilierii locali au votat atribuirea contractului pe o perioadă de 18 luni din rândul operatorilor care au depus deja oferte, precum şi cel care a depus contestație, pe baza documentației de la procedura pentru licitaţia deschisă. În urma evaluării ofertelor pe baza condiţiilor de participare şi a criteriilor de evaluare, a rezultat câștigător operatorul SC Alpin Star. Acesta, prin oferta depusă, a oferit toate garanțiile pentru prestarea unui serviciu de calitate şi în siguranţă prin intermediul unui parc de microbuze cu 20 de locuri, an de fabricaţie 2016, categoria 2 de transport. De asemenea, a propus un tarif rezonabil, proporţional cu distanţa parcursă. Tariful maxim va fi de 2,5 lei pentru călătoriile de la un cap de linie la celălalt, iar în rest, tariful va fi în funcţie de kilometrii parcurşi. Altfel spus, tariful va scădea cu cât distanţa parcursă de călatori va fi mai mică. În plus, va oferi unor categorii de persoane anumite beneficii.”, a anunţat primarul Dan Stroe, chiar pe 29 decembrie.

Operatorul a intrat pe traseu chiar de pe 1 ianuarie.