Tot la Mihăești: Și-a bătut nevasta și a amenintat-o. Bărbatul, saltat de polițiști | Sursa Ta

În ziua în care o femeie și copilul acesteia își pierdeau viața sub lovituri de cuțit, într-o altă parte a localității Mihăești, polițiștii erau chemați să-l potolească pe un bărbat care își bătuse soția. Amețit bine de aburii alcoolului, individul de 37 de ani, a lovit-o pe femeie și amenințat-o cu acte de violență.

La locul incidentului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești. Agresorul a fost săltat și dus la secție, unde a rămas încarcerat 24 de ore, fiind acuzat de infracțiuni infracţiunilor de violență în familie şi ameninţare.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Citiți toate detaliile despre odioasa crimă care a avut loc, ieri, la biserica Mihăești, dând CLICK AICI

 

----------------------------------------------------------------

În domeniul violenței domestice, cea mai recentă modificare importantă a fost adoptată în noiembrie 2020, prin eliminarea din cuprinsul art. 199 din Codul Penal, ce privește infracțiunea de ,,Violenţa în familie”, a posibilității ca împăcarea părților să înlăture răspunderea penală a făptuitorului.
Totodată, reamintim că legislația a suferit o modificare radicală, prin modul în care se pune în practică ordinul de protecție provizoriu, adică prin îndepărtarea agresorului din locuința comună, indiferent de calitatea acestuia de proprietar al locuinței.

De asemenea, mai multe informații referitor la aplicația gratuită pentru telefonia mobilă – Bright Sky, aplicație care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, puteţi accesa gratuit pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

 

Polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș realizează, periodic, în cadrul activităților curente desfășurate cu persoanele ce prezintă risc de victimizare din perspectiva violenței domestice, instruiri, cu scopul de a aduce la cunoștință felul în care poate fi tratată o asemenea problemă, pentru a sprijini polițiștii în combaterea acesteia.