Temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a ţării | Sursa Ta

Vremea va fi în general instabilă şi va deveni răcoroasă în toată ţara. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice, pe parcursul zilei la deal şi la munte şi local în rest, iar seara şi noaptea în jumătatea de sud-est a teritoriului şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp şi izolat 20...25 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, în prima parte a intervalului, la munte şi în sud-vest, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 17 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 4 grade. Presiunea atmosferică va fi asemănatoare celei de cu o zi înainte - la valori subnormale, de regim slab ciclonic.

 


Vremea 30 mai pe litoral

 

Vremea va fi relativ răcoroasă. Cerul va fi variabil, temporar noros mai ales noaptea, când vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări asociate averselor. Temperaturile maxime vor fi de 20-21 de grade, iar cele minime de 16-17 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 17 şi 21 de grade.

 

 

Vremea 30 mai la munte

 

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp şi izolat 20...25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales în prima parte a intervalului. Temperatura aerului va scădea faţă de intervalul precedent.


Sursa: observatornews.ro