Ștefănești merită mai mult!

Nicolae Velcea, candidat din partea PSD la funcția de primar al orașului Ștefănești vorbește despre potențialul orașului și oferă soluții pentru siguranța unui trai mai bun: 

"Ștefănești este un oraș cu potențial enorm, un oraș cu aspirații și așteptări, un oraș încărcat de cultură și istorie «țesută» de familii importante ca cea a Goleștilor și a #Brătienilor, un oraș cu oameni buni, muncitori, profesioniști și demni!

Astăzi este timpul să oferim locuitorilor siguranța unui trai mai bun, este timpul să recâștigăm respectul și poziția acestui oraș pe harta județului Argeș și a țării!

E timpul să construim împreună! #Ștefănești merită mai mult !

Soluțiile sunt la îndemâna noastră!

- Vreau, pentru copiii noștri, un învățământ de calitate, cu investiții în educație și infrastructura școlară, ca să nu se mai trezească devreme pentru a ajunge la școlile din Pitești!
- Vreau ca tinerii noștri să rămână în acest oraș și să-și construiască un viitor aici, alături de părinții și bunicii lor!
- Vreau să văd oameni cu zâmbetul pe buze, mulțumiți de condițiile de trai și de serviciile publice din oraș!
- Vreau ca persoanele vârstnice să se simtă în siguranță și să beneficieze de servicii de sănătate și protecție socială!
- Vreau un oraș curat, modern, cu spații verzi și locuri de joacă pentru copii!
- Vreau ca turiștii să vină în Ștefănești, să viziteze obiectivele istorice și culturale de interes național și să trăiască atmosfera unei urbe în care s-a scris o parte importantă din istoria României!
- Vreau o administrație performantă, transparentă și un parteneriat sincer, corect și de bun simț cu dumneavoastră!

‼️Dragii mei concetățeni, fiți alături de mine și echipa mea pentru a face aceste lucruri posibile!

E timpul să construim împreună! #Ștefănești merită mai mult!", a transmis Nicolae Velcea.