Tânără din Pitești- prinsă în timp ce încerca să vândă ....

În noaptea de joi spre vineri, o tânără de 22 de ani, din Pitești, a fost prinsă de polițiștii din cadrul Secției 4, în timp ce transporta într-un autoturism peste 300 de parfumuri de diverse mărci. Femeia deținea parfumurile respective cu scopul de a le vinde.

Însă, tânără nu a putut justifica proveniența bunurilor, iar polițiștii s-au văzut nevoiți să ridice parfumurile pentru continuarea verificărilor şi luarea măsurilor legale care se impun.

Polițiștii argeșeni reamintesc că activitățile de comerț ilicit sunt pedepsite cu sancțiuni cuprinse între 500 și 5.000 de lei pentru persoanele care oferă spre vânzare bunuri fără justificarea provenienței legale, cu depășirea termenului de valabilitate, vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate, falsificarea sau substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum și expunerea spre vânzare ori vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau substituite, dacă fapta nu constituie infracţiune.