Tânără de 18 ani- prinsă fără permis la volan!

Polițiștii argeșeni au continuat, în acest weekend, acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Au fost aplicate 206 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 7 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Printre cei sancționați de oamenii legii se află și o tânără de 18 ani din Șuici. Aceasta a fost prinsă de polițiștii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Tigveni în timp ce conducea o mașină pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.

În urma ispravei sale, fata s-a ales cu dosar penal.