Tânăr aflat în carantină, descoperit în trafic

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat, în total, 1.561 de persoane, dintre care  698 au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale. Totodată, au fost verificate 167 de locații, dintre care 153 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. De asemenea, 358 de autovehicule au fost verificate, din care 124 de mijloace de transport persoane.

CITEȘTE ȘI ... Percheziții în Argeș și București. Au fraierit 3 bănci cu o sumă totală de 1.300.000 de lei

Au fost organizate 30 de acțiuni punctuale (din care 27 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituţii), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.000 de lei.

CITEȘTE ȘI ... România caută astronauți! Care sunt cerințele de studii și vârstă

Dintre acestea, 185 de sancțiuni, în valoare totală de 26.000 de lei, au fost aplicate persoanelor care nu nu purtau masca de protecție sau o purtau necorespunzător, 30 de sancţiuni, în valoare de 7.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00), iar o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii izolării.

----------------------------------------------------------------


Ieri, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti au depistat, în trafic, pe DN 73 C, un bărbat de 31 de ani, din comuna Racoviţa, jud. Vâlcea, care figura în izolare/carantină la domiciliu. 
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia  a fost comunicată D.S.P. Vâlcea.