Taxă de 1.400 de lei pentru un botez, la o biserică din Piteşti. Arhiepiscopia cercetează cazul


Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului face cercetări la o biserică din Pitești după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la taxarea exagerată a unui botez.

Totul a pornit după ce o piteșteancă revoltată a anunțat pe o rețea de socializare că i s-a cerut o suprataxă de 1400 lei pentru a-și creștina copilul în tradiționalul rit ortodox. Relatarea femeii, postată pe grupul de Facebook "Piteşti, oraşul meu!" a fost distribuită de peste sute de ori.

Femeia spune că preoţii i-au pus pe naşii unui copil botezat la biserica din Cartierul Trivale într-o ipostază în care au ajuns să plătească de aproape 10 ori echivalentul taxei legale deja achitate în avans!

"1.400 lei! Fără chitanţă, fără nimic. La biserica Sf. Andrei. Ruşine"
„Cum este posibil aşa ceva? Un botez la biserică 1.400 lei? Fără chitanţă, fără nimic. La biserica Sf. Andrei. Ruşine. Când am întrebat, ne-au spus că taxa este de 150 lei. Şi naşii dau cât vor. Surpriza a fost când naşii s-au dus să plătească. Fiind cu prea mult bun simţ, nu au spus la nimeni atunci să nu strice o zi aşa specială. Când am aflat, am zis clar că preoţii de acolo jecmănesc pur şi simplu oamenii. După turul bisericilor unde întrebasem cât este botezul cel mai mult era în centru. Am zis că fiind biserică de cartier, 150 lei taxa este ok. Şi cât mai vroiau naşii. Dar 1.400 este foarte mult. Pentru o nuntă atunci cât costă? Aviz pentru cei care mai vor botez la această biserică în Piteşti", a scris Mădălin Ontoiu.

Internauții au lansat apoi o avalanşă de comentarii negative despre respectivul lăcaş de cult, dar şi despre alte biserici din țară și preoții care le păstoresc.

"Acelaşi preot, discuţie cu familia unui om decedat de COVID: "- La ce firmă de pompe funebre aţi apelat? - La...cutare. - Dar ştiţi că avem şi noi, aici, pompe funebre...- Ne pare rău, nu am ştiut. - Data viitoare să ştiţi! ...."

 

"Au dreptate... Cer sume imense... Dacă îţi spun cât au cerut pentru înmormântare, te cruceşti... Ne-au făcut o listă de 4.500 lei. L-am îngropat în cimitirul bunicilor mei şi preotul nu a vrut nici un leu....", a povestit, pe aceeaşi pagină o altă mamă îndurerată.

 

"Aceeaşi experienţă am avut-o şi noi de două ori", a scris Diana V.Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a declarată că nu este de acord cu o asemenea practică și a declanșat o anchetă, scrie Adevărul.

Taxele sunt stabilite de fiecare parohie

„Nu e tolerată, dar noi am demarat o cercetare şi vom stabili clar despre ce e vorba. Ideea este că nu doamna, personal, a dat acei bani, şi ei i s-a povestit. Astfel încât adevărul e undeva la mijloc", a precizat Arhimandritul Caliopie Ichim.

Reprezentanții bisericii au explicat și cum se stabilesc taxele cerute pentru diverse ritualuri în biserici.

„Aceste taxe sunt stabilite de fiecare parohie, prin Consiliul parohial compus din aproximativ zece credincioşi. Depinde de nivelul parohiei, urban sau rural. Dar depinde şi de ce hotărăsc cei din Consiliu. Acea sumă despre care vorbeşte doamna nu se referă la taxa pentru botez, ci la toate cheltuielile ocazionate de eveniment".


Sursa: antena3.ro
Foto descriptiv