Sună clopoțelul în școlile din Bradu!

Sunetul primului clopoţel al noului an şcolar 2019 – 2020 este foarte aproape, aşa că administraţia locală din Bradu a făcut toate demersurile necesare ca elevii să înceapă cursurile în condiţii optime. Astfel, la şcoala din vecinătatea primăriei, s-au efectuate lucrările necesare pentru obţinerea avizului ISU, acestea fiind finalizate la nivelul interioarelor clădirii. Aşa cum ne-a declarat primarul Dănuţ Stroe, mai sunt unele modificări de făcut în curtea unităţii, însă acestea nu vor afecta activitatea educaţională. De asemenea, acesta a subliniat că s-a făcut o modificare în structura unităţilor.

 

Astfel, la Bradu de Jos rămâne doar căminul, iar grădiniţa s-a mutat în clădirea Şcolii „Ion Creangă”. S-a apelat la această relocare, pentru a respecta necesarul de spaţiu pentru pătuţuri. În rest, lucrările de igienizare şi deratizare au fost încheiate în toate unităţile şcolare de pe raza comunei Bradu, iar elevii şi cadrele didactice sunt aşteptaţi în clase.