Subvenţii de trei ori mai mari pentru fermierii care cultivă usturoi

Plan de salvare pentru usturoiul românesc. Ministerul Agriculturii va tripla ajutorul oferit fermierilor. Doar că nici aşa nu există prea mulţi cultivatori care să se înscrie în programul lansat în premieră anul acesta. Sunt doar 159 de fermieri, de 10 ori mai puţini decât se aşteptau oficialii. Cultivatorii de usturoi se plâng de condiţiile impuse, care nu vor reuşi să stopeze importurile.


Fermierii spun că subvenţia de 1.000 de euro promisă iniţial pentru cultivarea usturoiului acoperea doar o mică parte din cheltuieli. Mai ales că seminţele sunt tot mai scumpe şi tot mai greu de găsit. Astfel, Ministerul Agriculturii a hotărât să majoreze subvenţia la 3.000 de euro. Nu doar costurile mari de înfiinţare a culturii i-au descurajat pe fermieri să cultive usturoi în ultimii ani, ci şi importurile masive de usturoi ieftin.

Anul trecut, România a importat aproape 7.000 de tone la un preţ mediu de 6 lei pe kilogram, adică de două ori mai ieftin decât preţul la care se vinde usturoiul românesc în pieţe. Principalele ţări din care România aduce usturoi sunt Olanda, Italia şi Spania.
Costel Vînătoru, cercetător SCDL Buzău: Cultivatorul de usturori se confruntă cu mai multe probleme. Usturoiul de afară este mult mai ieftin, dar nu de calitatea usturoiul românesc. Pe de altă parte, avem lipsa soiurilor româneşti

Pentru a încasa subvenţia de 3.000 de euro, fermierii trebuie să deţină o suprafaţă de minimum 3.000 de metri pătraţi şi să vândă până în noiembrie cel puţin 3 kilograme de usturoi pentru fiecare 10 metri pătraţi cultivaţi. 

Sursa: observator.tv