Studiu de oportunitate pentru metroul ușor Pitești-Mioveni

La dezbaterea pe marginea planului urbanistic general, organizată de către Primăria Pitești, reprezentantul Uzinei Dacia, Iulian Albu, i-a prezentat edilului Cristian Gentea solicitările pe care le are constructorul de mașini. Una dintre aceste era un metrou ușor, care să asigure o legătură rapidă și facilă între cele două orașe.

„Ne dorim o linie de tramvai între Mioveni și Pitești, cu stație de acces în municipiu, un tramvai de manieră inteligentă. Lumea vorbește de tren cu hidrogen, ar trebui să ne gândim și noi la ceva similar, poate un tren e prea mult, dar un tramvai ar putea fi luat în calcul pentru următorii 10-20 de ani. Ar însemna foarte mult pentru apropierea și traficul dintre cele două orașe.”, a declarat reprezentantul Dacia, Iulian Albu, în urmă cu câteva săptămâni la dezbaterea PUG.

Deja s-a făcut un prim pas. La propunerile pentru constituirea bugetului pentru 2021, viceprimarul Mihail Mihăilescu i-a reamintit primarului Cristian Gentea de această solicitare și a cerut ca măcar să se demareze procedurile în acest sens. Astfel, edilul municipiului a anunțat că o să fie prinsă în buget efectuarea unui studiu de oportunitate pentru un metrou ușor spre Mioveni.