Zile grele pentru Casa Regală - Regele Mihai în stare gravă!

Reprezentanții Casei Regale au făcut public, în această dimineață, faptul că starea regelui s-a agravat, fiind diagnosticat cu o formă gravă de leucemie și cancer de piele.
Alteța Sa se află la reședința din Elveția.

”Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au revenit în Elveția aseară, la reședința privată a Majestății Sale.

Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.

În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestății Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui și pentru a primi sfatul lor în circumstanțele actuale.

Palatul Elisabeta, 6 noiembrie 2017”

În urmă cu două săptămâni, regele Mihai a aniversat frumoasa vârstă de 96 de ani. Petrecerea a avut loc la reședința din Elveția, într-un cadru privat.
Regele Mihai I, ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață, s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.
De la această dată nu există fotografii sau filmări cu Alteța Sa.

CITEȘTE ȘI ... EXCLUSIV! Imagini din culisele înmormântării Reginei Ana


Pe 1 august 2016, soția regelui, Principesa Ana de Bourbon-Parma, a decedat la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveția. Majestatea Sa a fost înmormântată la Curtea de Argeș, trupul neînsuflețit fiind introdus în Noua Catedrală Arhiepiscopală și așezat într-una din criptele regale din interior. 
Regele Mihai nu a putut fi prezent la ceremonia de înmormântare din cauza stării de sănătate.

CITEȘTE ȘI ... Sălile de păcănele - închise după ora 20

La 7 zile de la înmormântarea Reginei Ana, mormântul acesteia nu a putut fi vizitat. Slujba a fost oficiată de ÎPS Calinic și un sobor de preoți, în prezența a câtorva reprezentanți ai Casei Regale și câtorva monarhiști.
La vremea respectivă, cripta Regelui era acoperită, iar acum mormântul este descoperit.

ÎPS Calinic vorbeste despre Regele Mihai ca fiind un om de o bunătatea specială. Răbdător și ascultător, Regele Mihai i-a confesat Preasfințitului că dacă mama sa nu îi era aproape în timp de nevoie, Alteța Sa ar fi pierit de mult.

Regele Mihai era un Fat-Frumos ca lacrima, așa îl considerau popoarele, și românii în general.
Din ființa lui, are o bunătate extraordinară. Putem spune că bunătatea este caracteristica sa principală. În convorbirile pe care le-am avut cu dansul, îmi vorbea că dacă nu era mama lui, Regina Elena, el era mort de mult.
Ea era o mare sfătuitoare, și el un mare ascultător. Asculta de mama lui, se sfătuia, el nu ieșea din sfatul acesteia.
Regele Mihai este un ortodox, efectiv, formidabil. Pe el îl interesa să aibă, întotdeauna, o atitudine cuvincioasă.

ÎPS Calinic se roagă constant pentru sănătatea Regelui, acesta fiind pomenit și în bisericile argeșene.
În ceea ce privește mormântul, acesta este pregătit, încă de la moartea Reginei Ana.

Ne rugam pentru toată lumea, în modul cel mai sincer, și pentru bolnavi în mod special. Rugăciunile nu sunt altceva, decât pentru sănătatea oamenilor. Regele Mihai este un personaj important în istoria românilor.