Vremea de astăzi: Ninsori şi ploi în cea mai mare parte a ţări

Vineri noapte spre sâmbătă, cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii în jumătatea de sud-vest a ţării şi pe spaţii mici în rest. La munte va ninge, în Maramureş, local în Transilvania şi în jumătatea de nord a Moldovei, iar din a doua parte a nopţii şi în Oltenia şi în vestul Munteniei vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, care vor favoriza formarea poleiului. 
Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 10 l/mp. În restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -6 şi 2 grade. Pe spaţii mici, în regiunile sud-estice, se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

CITEȘTE ȘI ... Accident în Curtea de Argeș! Două victime transportate la spital


Vremea 20 februarie în ţară

Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei, când se vor semnala precipitaţii în regiunile sud-vestice şi sudice, local în cele centrale şi pe arii restrânse în rest. La munte va ninge, în sudul şi în estul Transilvaniei, în Moldova, precum şi în Oltenia şi local în Muntenia vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, care vor favoriza formarea poleiului.
În celelate regiuni vor fi mai ales ploi. Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, izolat consistent. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade. Pe parcursul nopţii vor fi condiţii să se formeze ceaţă.

Presiunea atmosferică va creste dinspre sud-est, incat regimul baric va deveni puternic anticiclonic.

CITEȘTE ȘI ... Viitorul prefect de Argeş - Emilia Mateescu: Nu am emoţii! O să fie bine, o să vedeţi!


Vremea 20 februarie la munte


Cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a intervalului pe arii relativ extinse temporar va ninge. Ninsorile vor fi în general moderate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, izolat consistent. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul anterior.

Sursa: observatornews.ro