(video) Accident mortal: Un microbuz care ducea copii la şcoală s-a răsturnat | Sursa Ta

Accident grav în comuna Aninoasa din județul Dâmboviţa. Bilanțul evenimentului rutier este unul trist: doi adulți au murit pe loc și alți 9 copii sunt răniți.

 

Din primele date, se pare că şoferul microbuzului care ducea copii la şcoală nu s-a asigurat la ieşirea în DN 71 și s-a ciocnit de un autoturism. În urma impactului, microbuzul școlar s-a răsturnat.

⇒ „Asigurare zonă accident în Aninoasa, între un autoturism şi un microbuz. Intervin Detaşamentul Târgovişte cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD, iar de la Detaşamentul Pucioasa un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD”, informează ISU Dâmboviţa, potrivit Agerpres.

 

În microbuz se aflau 9 elevi. 

⇒ „Din informațiile preliminare, există 2 persoane încarcerate inconștiente (șoferul și un pasager din microbuz). În microbuzul implicat au fost 9 copii evacuați de la locul accidentului, până la sosirea echipajelor de intervenție. Trei dintre aceștia au plecat de la locul intervenției cu alte mijloace, iar ceilalți șase se aflau la aproximativ 200 m de locul accidentului.

Aceștia din urma sunt în curs de evaluare medicală la fața locului. Pentru gestionarea situației și acordarea asistenței medicale de urgență victimelor, la locul evenimentului acționează 2 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 2 echipaje de descarcerare, 2 mașini de stingere”, a transmis ISU Dâmbovița pentru playtech.ro


Pentru a oferi primul ajutor, la locul accidentului s-au deplasat două ambulanțe SMURD, patru Ambulanțe SAJ , două echipaje de descarcerare și două mașini de stingere. Pentru moment, viața tuturor copiilor este în afara oricărui pericol.