Un român a reușit să evadeze dintr-o închisoare din Austria într-un mod inedit

Un român de 19 ani a reușit să evadeze sâmbătă dintr-o închisoare austriacă în urma unei operațiuni care pare inspirată din filme.

Românul, dar și colegii lui de celulă - doi ceceni de 21 și 26 de ani -, au evadat printr-o gaură de 30 pe 30 cm făcută în peretele gros de 70 cm din celula lor din închisoarea Graz-Karlau. Au coborât apoi zidul înalt de 12 metri folosind cearșafuri legate. Însă cei trei deținuți, condamnați la pedepse cuprinse între 1 și 3 ani pentru infracțiuni contra patrimoniului, cel mai probabil furt, s-au bucurat de libertate doar câteva minute, fiind reținuți de gardieni după ce au trecut de zidul exterior al închisorii, potrivit presei austriece.

Evadarea lor a alarmat tot sistemul penitenciar din țară, fiind derulate controale ample în absolut toate închisorile, pentru a fi verificate măsurile de securitate.

Directorul de la Graz-Karlau, Gerhard Derler, spune că incidentul din închisoarea lui este acum investigat pentru a se determina cum a fost posibil ca cei trei tineri să pună la punct întreaga operațiune, având în vedere că peniteniarul a fost modernizat recent și dotat cu sisteme performante de securitate.

Ultima evadare din acest penitenciar ar fi avut loc la începutul anilor '90.


Sursa: digi24.ro