Torţionarul Alexandru Vişinescu a murit

Alexandru Vişinescu a murit la vârsta de 93 de ani, la Spitalul Penitenciar Rahova, acesta executând o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii.  Vişinescu a fost transferat la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce a suferit o operaţie de splină, în luna octombrie, la Spitalul Bagdasar Arseni. Aici a decedat luni, ora 14.34, la vârsta de 93 de ani.

"Luni, 05.11.2018, în jurul orei 13.00, personalul medical al Penitenciarului-Spital Bucureşti-Rahova a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane aflate în custodie, concomitent fiind solicitat sprijinul serviciului unic de urgenţă 112. În ciuda eforturilor depuse de personalul specializat, decesul persoanei în cauză a fost declarat în jurul orei 14.30. Aceasta se afla în evidenţa unităţii cu o serie de afecţiuni medicale cronice, pentru care se acordau îngrijiri şi tratament potrivit recomandărilor medicilor specialişti. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, INML Bucureşti", se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.