Rusia cere SUA să distrugă rachetele de la Deveselu

Ministerul rus al Apărării a propus joi SUA să distrugă lansatoarele de rachete Mk-41 din dispozitivul de apărare antirachetă din România care ar încălca Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a anunţat purtătorul de cuvânt al ministerului, generalul maior Igor Konaşenkov, citat de TASS. 

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse propune părţii americane ca în perioada dinainte de expirarea Tratatului INF să ia măsurile necesare pentru revenirea la respectarea strictă a Tratatului INF prin distrugerea lansatoarelor universale Mk-41 desfăşurate la sol, dezvoltate pentru lansarea rachetelor de croazieră Tomahawk, a rachetelor-ţintă, similare în privinţa caracteristicilor cu rachetele balistice cu raza medie şi scurtă de acţiune, distrugerea dronelor de atac care, după caracteristicile lor, cad sub incidenţa termenului de 'rachetă de croazieră terestra', conform INF", a menţionat acelaşi purtător de cuvânt, citat de Agerpres.