Premierul Mihai Tudose: Am stabilit pe cine remaniem...

Cu puțin timp in urmă, președintele PSD, Liviu Dragnea, alături de premierul Mihai Tudose au ieșit din sediul central al partidului, după o ședință de urgență, ce a durat mai bine de două ore.

La această ședință au fost puse în discuție mai multe probleme interne și, anumite măsuri importante, cum ar fi remanierea din Guvern a miniștrilor cu probleme penale.

”Discuția a fost lungă. S-a hotărât ca decizia finală să fie luată în CEX, joi, după-amiază. Raporturile dintre guvern și partid, Guvernul e unul politic, dar la nivelul de implicare, trebuie clarificată implicarea partidului, am stabilit lista cu remaniabili, o vom anunța după CEX.”, a spus Mihai Tudose.

”Am avut o întâlnire bună și necesară. O discuție lămuritoare. Ne-a prezentat câteva măsuri ce trebuie luate pentru a nu fi probleme în implementarea programului de guvernare. Argumentele prezentate azi, dacă vor fi prezentate și în CEX, vor fi luate. Am discutat și despre proiectul de buget. Vestea bună e că bugetul pe anul viitor e unul bun.”, a declarat Liviu Dragnea.