Piața muncii își revine după pandemie. Ce posturi sunt disponibile și în ce domenii au crescut salariile | Sursa Ta

După pandemie și multe locuri de muncă pierdute, iunie a fost luna cu cele mai multe posturi disponibile din ultimul an, semn că piața își revine, spun reprezentanții unei platforme de joburi.

Au fost peste 36 de mii de propuneri de angajări și, pentru prima dată, ofertele cumulate din trei județe le-au depășit pe cele din Capitală. Noile investiții străine au dus la această creștere, explică specialiștii.

 

CITEȘTE ȘI... Un sat din Romania este in topul preferintelor turistilor

 

În Timiș, au fost anunțate recent investiții străine de câteva sute de milioane de euro, iar companiile au început deja să facă angajări.

Conform BestJobs, se caută:
Agajati full-time-94%

Muncă Calificată-56 %

Muncă necalificată-24 %

Competențe management -20%

Cei mai căutați sunt angajații calificați, dispuși să muncească cel puțin 8 ore pe zi. Claudiu, de pildă, s-a angajat recent într-o companie care produce tehnologie 5G.

Claudiu Ghiță: “Lucrez pe partea de programare, scriu părți de cod, le testez. E un domeniu de viitor.”

Florin Ciocan, Ecosystem & Innovation manager companie IT&C: “Cele mai căutate sunt cele de software/fără doar și poate”.

Iar pe lângă oferte există și cererea e mare. La târgul de cariere organizat în Cluj Napoca - primul atât de mare după un an de pandemie - au venit sute de persoane. Propunerile au venit și din domeniul HORECA.

“Am lucrat în turism, dar din cauza pandemiei am rămas fără loc de muncă. Am venit să îmi încerc norocul”, a spus o persoană.

 

CITEȘTE ȘI...  Se lucreaza la reamenajarea Blocului C, de la Grupul scolar, pentru locuinte sociale destinate

 

Însă, ca de obicei, cele mai multe oferte sunt din IT.

Oana Mazăre, consultant resurse umane companie IT: ”În mare parte, căutăm angajați care au finalizat studiile, persoane dornice să învețe. Au venit și familii, părinți cu copiii, proaspăt absolvenți”.

 

Gabriel Dombri, CEO companie aplicații mobile: “Recrutăm oameni cât se poate de tineri, dar care să aibă skilurile necesare. Mare parte din oameni sunt din toate județele”.

 

Timiș, Cluj și Brașov au întrecut Capitala în oferte

Potrivit unui studiu realizat de platforma Ejobs, pentru prima dată Bucureștiul a fost egalat ca număr de locuri de muncă disponibile - de ofertele adunate din județele Timiș, Cluj și Brașov. Explicația stă în investițiile străine recente din aceste regiuni, corelate și cu calitatea învățământului universitar din zona.

Florin Drăgan, rector Universitatea Politehnică Timișoara: “Cele trei centre universitare puternice sunt undeva comparabile cu Bucureștiul. Și atunci crește calitatea resursei forței de muncă de care ai nevoie”.

 

CITEȘTE ȘI... Unii români sunt gata să plătească pentru un certificat fals de vaccinare decât să facă vaccinul

 

În topul căutărilor pe platformele de recrurare, în prima jumătate a anului 2021, au fost meseriile de contabil, specialist IT, șofer sau economist, conform BestJobs.

Contabil-23.142 căutări

Inginer/IT-21.658 căutări

Șofer-18.054 căutări

Economist-16.918 căutări

Și în alte domenii lucrurile s-au mișcat. Cele mai mari creșteri salariale în prima jumătate a anului s-au înregistrat în zootehnie, educație și administrație, conform BestJobs.

Agricultură și Zootehnie-46% față de prima jumătate a anului 2020

Educație și Training-43,8% față de prima jumătate a anului 2020

Administrativ și Secretariat-39,3% față de prima jumătate a anului 2020.

 

 

Sursa: protv.ro