Vaccinarea împotriva coronavirusului în cabinetele medicilor de familie nu va începe astăzi, așa cum era programat inițial!

Update: 

Vaccinarea anti-Covid a fost amanată la unele cabinete ale medicilor de familie, care nu au primit serul necesar sau materialele sanitare.

Vaccinarea împotriva coronavirusului în cabinetele medicilor de familie nu va începe astăzi, așa cum era programat inițial. 

Vicepreședintele Comitetului național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, Andrei Baciu, a anunțat pe Facebook că începând de marți vor exista peste 3.000 de noi fluxuri de imunizare, dar medicii de familie se plâng că nu pot începe imunizarea în cabinetele proprii, din lipsă de bani pentru a achiziționa toate echipamentele necesare dar și pentru că pacienții nu și-au exprimat dorința de a primi vaccinul de la Johnson & Johnson, precizează Digi24.

 

---------------------------------------------------------------------------------------------------

Peste 3.000 de medici de familie încep, astăzi, vaccinarea anti-Covid în cabinetele proprii. Imunizarea persoanelor cu vârsta peste 18 ani se va face cu serul Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză.

De astăzi, oamenii vor putea să se vaccineze şi la medicii de familie. Aceştia vor fi aprovizionaţi cu serul de la Johnson & Johnson, singurul vaccin care nu necesită şi o a doua doză. Peste 3.000 de medici de familie din toată țara participă la campania de vaccinare şi vor începe imunizarea în cabinetele proprii, a anunțat secretarul de stat Andrei Baciu.

CITEȘTE ȘI... (VIDEO) Intervenție a pompierilor la un accident rutier în Topoloveni!

Lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până acum:

Mun. Bucureşti (225), Alba (46), Arad (96), Argeş (68), Bacău (63), Bihor (66), Bistriţa (112), Botoşani (41), Braşov (74), Brăila (30), Buzău (85), Călăraşi (63), Caraş Severin (9), Cluj (64), Constanţa (77), Covasna (46), Dâmboviţa (76), Dolj (119), Galaţi (36), Giurgiu (25), Gorj (59), Harghita (59), Hunedoara (39), Ialomiţa (34), Iaşi (191), Ilfov (53), Maramureş (109), Mehedinţi (55), Mureş (130), Neamţ (107), Olt (112), Prahova (70), Satu Mare (58), Sălaj (38), Sibiu (105), Suceava (43), Teleorman (57), Timiş (113), Tulcea (35), Vaslui (37), Vâlcea (29), Vrancea (81).

Maraton de vaccinare în centrele Ministerului Apărării

Tot astăzi începe maratonul de vaccinare în mai multe centre ale Ministerului Apărării Naționale, care constă în imunizări care se fac non-stop în perioada 4-11 mai.

Potrivit MApN, campania se desfășoară în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București și în unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

CITEȘTE ȘI... Un piteștean băut a intrat cu mașina în patru autoturisme parcate! S-a ales cu dosar penal

Astfel, în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, începând de marţi, ora 8.00, populația generală care dorește să se vaccineze se va prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă. Acestea vor funcționa 24 de ore din 24, în perioada 4-11 mai. Totodată, persoanele vaccinate vor fi înregistrate în RENV și vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

„În perioada următoare, în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin și de solicitările pe plan local, și celelalte patru spitale militare din rețeaua medicală a MApN vor putea crește ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă”, a mai transmis MApN.

Ministerul precizează că asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului - peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.

Suplimentar, MApN a operaționalizat 20 de centre mobile de vaccinare, care acționează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile.

Sursa: observatornews.ro