Crimă șocantă într-un spital! Un infirmier a înjunghiat o asistentă, iar apoi s-a sinucis

În noaptea de sâmbătă spre duminică s-a petrecut o crimă șocantă la secția de psihiatrie a Spitalului Județean din Slatina. Un infirmier a omorât o asistentă, iar apoi s-a sinucis. Tragedia a avut loc în jurul orelor 01:00, 2:00 dimineața, în timpul serviciului. Procurorul de caz și serviciul de medicină legală au constatat decesul ambelor persoane, care aveau mai multe plăgi prin înjunghiere.

Cătălin Rotea, managerul spitalului a declarat pentru Digi 24 că ar fi existat un „incident”, „probabil de natură personală”, între doi angajați ai spitalului, un infirmier și o asistentă, într-o sală de tratamente pe care au blocat-o pe interior. 

Femeia lucra la spital din anul 2002, iar infirmierul din 1993-1994.  Niciunul dintre ei nu dăduse semne de comportament ciudat.

Crima a fost descoperită de către asistenta care se afla în tură de noapte pe secția respectivă care a constatat că ușa era blocată. Au sunat la ambulanță și la poliție, iar pompierii sunt cei care au spart ușa, a povestit managerul, care a precizat că el a ajuns la spital în jurul orei 2:30, odată cu procurorul de caz și serviciul de medicină legală.