AZI. Temperaturile vor fi în ușoară scădere în cea mai mare parte a țării

Vremea va deveni răcoroasã în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în restul teritoriului, deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, va fi în continuare caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nord, centru, est şi sud-est, precum şi la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, în general slabe cantitativ. În estul Munteniei şi în Dobrogea, pe alocuri, vor fi posibile descărcări electrice.

În nordul Carpaţilor Orientali, trecător, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, dar local şi temporar şi în centru şi sud. Temperaturile maxime se vor încadra între 13...14 grade în nord-vest şi 25...26 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade. Presiunea atmosferică va creşte în sudul, centrul şi estul ţării.

 


Vremea 3 mai la mare

Vremea va fi caldă pentru această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 13 grade. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi trecător vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 13 şi 15 grade.

 

 

Vremea 3 mai la munte

Vremea se va răci. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales în cursul zilei, când, pe arii restrânse vor fi averse, în general slabe cantiativ. În nordul Carpaţilor Orientali, trecător vor fi precipitaţii mixte. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă.


Sursa: observatornews.ro