Avertizare ANM! Vortex polar și vânt care poate ajunge până la 250 km/oră!

Vortex polar și vânt care poate ajunge până la 250 km/oră, asta anunță meteorologii pentru weekend-ul care urmează. Până atunci însă, temperaturile vor crește, ajungând până la 24-25 grade Celsius.

”Acest vortex polar reprezintă o masă de aer rece aflată în zona polară, masă de aer rece menținută de vânt intens, vânt care poate ajunge la o viteză de 200 - 250 km/oră.

În momentul în care acest vânt slăbește în intensitate, masa de aer rece sau părți din aceasta se desprind și coboară spre latitudini mai sudice, astfel încât determină răcirea vremii pe continentul european, înclusiv pe zona țării noastre. 

În aceste zile, o desprindere de vortex polar vom regăsi în partea centrală a Europei, pentru că în zona noastră vorbim, deocamdată, de o încălzire a vremii în zilele următoare, astfel încât temperaturile vor ajunge la 24-25 grade Celsius în sudul și sud-estul teritoriului. 

Această masă de aer rece activă se va deplasa spre sfârșitul săptămânii și va determina răcirea vremii și în țara noastră, astfel încât, în weekend, din nou vom asista la o răcire a vremii și la temperaturi mai scăzute decât în mod normal pentru această dată. 

Dacă joi, vineri, temperaturile maxime se vor situa, în marea lor parte între 16 și 24-25 de grade, de sâmbătă se răcește în zonele vestice, iar duminică și în celelalte regiuni, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 18 grade”, a declarat Alina Șerban, la Antena 3.


Sursa: antena3.ro