(VIDEO) Un camion a luat foc din mers la Bascov!

Update, 30 iunie, ora 09:00

Potrivit reprezentanților ISU Argeș, pompierii piteșteni au intervenit asupra autocamionului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. 
Posibil din cauza unei probleme de natura mecanică, flăcările au izbucnit la partea spate a autocamionului și s-a propagat cu repeziciune pe învelișul acestuia până la cabină, unde incendiul s-a manifestat generalizat. 
Totodată se menționează și faptul că flăcările au ars și izolația cablurilor din apropierea autocamionului, dar, din fericire marfa nu a fost avariată.
Pe timpul intervenției rezervorul încărcat cu motorină al camionului a fost topit la partea superioară din cauza temperaturii foarte mari.
În urma evenimentului nu au fost victime, șoferul a reușit să observe la timp incendiul, a oprit în afara părții carosabile și s-a evacuat.

 

Update, 30 iunie, ora 08:00

Din ultimile informații aflăm că traficul pe DN7 a fost reluat, camionul fiind ieșit în afara străzii, dar pe timpul intervenției traficul a fost complet blocat.
Aflăm de asemenea că a existat și pericol de explozie la rezervorul de motorină, acesta fiind topit la partea superioara din cauza temperaturii mari.


În această dimineață, pompierii argeșeni au fost solicitați în comuna Bascov, în zona pensiunii Ada, unde un camion a luat foc.

Din informații aflăm faptul că un camion încărcat cu conserve, a luat foc din mers, cauza fiind roata dreaptă spate care s-a aprins și de la ea a luat foc tot camionul.

La fața locului au intervenit pompierii cu o două autospeciale de stingere cu apă și spumă, aceștia aflânduse și la această oră la locul incidentului.

În urma incidentului drumul național șapte este complet blocat, DN7, Pitești- Râmnicu Vâlcea.