Primarul Gabriel Popa: Rog cetățenii să stea la domiciliu şi să respecte deciziile autorităţilor

În comuna Albeștii de Argeș, au fost făcute reclamații la adresa celor aflați în izolare, care însă nu ar fi respectat măsurile impuse de autorități. Printre acestea, se numără și persoane de etnie romă. Primarul Gabriel Popa a clarificat lucrurile și a asigurat că nu au fost probleme până la acest moment, într-un interviu acordat pentru colegii de la Săptămânalul Ancheta.

Câte persoane aveţi în izolare?
- Cei veniţi înainte de 15 martie nu au avut obligaţia aceasta, iar după data respectivă au venit 10 persoane. În total sunt 19 persoane întoarse luna aceasta, însă doar 10 sunt cu obligaţia de autoizolare, alături de familiile lor. Noi i-am identificat, iar Poliţia îi verifică şi face raportul către DSP Argeş.

Care este situaţia acestora, au cu ce se hrăni? 
- Deoarece nu au posibilitatea să iasă, iar unii nici resursele, fiind în această situaţie şi 5 familii de rudari, am încheiat contract cu o firmă de catering şi le asigurăm masa. Le-o ducem noi la poartă. 


Aveţi Poliţie Locală care să vă ajute?
- Nu, nu avem o asemenea structură. Ei sunt verificaţi de Poliţia naţională, a MAI-ului şi sunt foarte mulţumit de modul în care colaborăm. Eu îi identific pe cei sosiţi după 14 martie, ei se duc, verifică respectarea măsurilor şi înaintează rezultatul la DSP. 

 

Ce măsuri aţi luat la nivelul Primăriei Albeştii de Argeş?
- În instituţie doar persoanele care au urgenţe, de exemplu cei cu decese. APIA nu lucrează, Buletinele la fel, aşa că oricum nu mai avem trafic. Angajaţii au mănuşi, măşti, dezinfectanţi. Le mulţumesc cetăţenilor că au înţeles situaţia şi au respectat apelul meu de a veni la primărie doar pentru problemele de strictă necesitate. În acest fel şi noi, angajaţii, şi ei am evitat contactul cu alte persoane şi staţionarea în spaţii aglomerate. Primăria nu s-a închis, a funcţionat normal, dar prin aceste restricţii am determinat populaţia să evite deplasările.

Ce mesaj aveţi pentru cetăţenii dvs?
- Să nu intre în panică, să stea la domiciliu şi să respecte deciziile autorităţilor. Doar aşa putem trece, împreună, această perioadă nefastă.