Tânărul care ți-a târât iubita pe stradă și a vrut să o bage în tomberon- trimis în judecată

Update 12 iulie

După ce pe data de 20 iunie a fost reținut pentru 24 de ore, tânărul care și-a bătut concubina în centrul Piteștiului, iar apoi a târât-o de păr cu intenția de a o băga în tomberon, va fi trimis în judecată.

„Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în data de 15 iunie a.c., un tânăr de 23 de ani, din Merișani și-ar fi agresat concubina în zona centrală a municipiului Pitești.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de începere a urmăririi penale și trimitere în judecată”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Update 20 iunie

Tânărul, în vârstă de 24 e ani, care a șocat lumea întreagă după ce și-a bătut iubita în plină stradă, iar apoi a târât-o de păr și a vrut să o bage în tomberon, a fost reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul a spus că era beat atunci când a avut loc grozăvia. Bătăile, însă, se repetau frecvent, femeia de 41 de ani fiind umilită și maltrată în repetate rânduri. Cu toate acestea, nu a făcut nicio plângere la Poliție.

Reamintim că în acest caz, oamenii legii s-au autosesizat.

 

Un tânăr de 24 de ani se află la audieri la sediul Politiei Municipiului Pitesti, după și-a agresat concubina, în vârstă de 41 de ani, pe Bulevardul I.C. Brătianu, din Pitești. Oamenii legii s-au autosesizat în urma unei filmări apărute în spațiul virtual. În imagini se poate observa cum femeia este trasă de păr, târâtă pe stradă și dusă la tomberon. Bărbatul o lovește fără milă, până ce aceasta se prăbușește.

Se pare că cei doi se întâlnesc ocazional, merg împreună la băutură, iar de cele mai multe ori, întâlnirile de finalizează cu scandaluri.

Bărbatul nu este la prima abatere, dar până acum nu a fost făcută nicio sesizare la Poliție.