Pentru asistenta UPU Pitești: Nu vrei să țipi la mă-ta? Și dacă i se face rău, dă-i niște apă...

Problema triajului de la UPU Pitești o știm cu toții de mulți ani. Ca jurnaliști, ne-am oprit – la un moment dat – să mai scriem despre aglomerația uriașă de acolo, despre timpul incredibil de lung de așteptare care a ajuns câteodată și la 8 ore, despre plânsetele, vaitele și frustrările de pe holurile spitalului.

Ne-am oprit când am înteles că adevărul este undeva la mijloc. Între volumul uriaș de pacienți (spitalul deservește tot județul)  și capacitatea secției. Între numărul mic de cadre și cetățenii care înțeleg să se ducă la Urgență și cu o durere de măsea. Între oboseala turelor zi-noapte și durerea oamenilor pentru care problema lor -și doar a lor! - e cea mai importantă. Între salariile de rahat și așteptările de aur. Așa că ne-am plafonat și noi, s-au plafonat și ei ca secție, s-au obișnuit și cetățenii.

Nu criza de lipotimie a bunicii din filmarea de ieri te revoltă ca om. I se putea întâmpla oriunde, pe stradă, acasă, pe o bancă în parc. A fost să fie pe holul de la UPU. Vârsta, canicula, soarta... Au murit oameni pe masa de operație, beneficiind practic, fix în momentul ăla, de toată mobilizarea medicală posibilă.  Cu toate acestea, există ceva în filmarea de ieri ce îți stă pe creier, ceva ce te enervează atât de tare încât înjuri, reacționezi și blestemi. 

Știți ce? Asistenta! Femeia aia blondă care urlă. Și pe care am vrea s-o-ntrebăm omenește și la fel de amabili cum este și ea: dacă urla cineva la mă-sa așa, cum ar fi reacționat? Că noi unii, am fi strâns-o de gât. 

Ca să fim înțeleși: niciuna dintre explicațiile halului de triaj de la UPU nu justifică asemenea comportament. Nici capacitatea secției, nici turele, nici banii. Nimic nu-i dă dreptul să aibă aceste stil de rahat de comunicare în care vezi omul disperat și tu țipi isterical, sugerându-i să bea apă!

N-are sens să facem referire la ce scrie în fișa postului ei. Avem convingerea că acest comportament nu se regăsește nicăieri pe lista de proceduri. La fel de bine cum avem convingerea că, paradoxal, niciun superior nu va aprecia că femeia a greșit.

Și știți de ce? Pentru că s-au obișnuit așa. Cum ne-am obișnuit și noi să nu mai scriem.

S-au obișnuit să o lase să urle, să întoarcă fundul, să ignore, să trateze cu o superioritate divină relația cu pacientul, în care ea alege cine, cum și când este tratat.  Și-au început să creadă atât de mult în asta, încât li se pare că, de fapt, ea este victima. Și că noi comitem acum o mare nedreptate legându-ne de biata fată, care era și ea nervoasă, nemâncată, ne... și  satulă de muncă în ziua aia.

Hai să înțelegem niște lucruri: UPU Pitești nu mai e UPU de acum câțiva ani. S-a investit în aparatură, în numărul de paturi, în sistemul de gestionare a urgențelor. Salariile proaste sunt o legendă. Medicii, asistentele și personalul conex din  UPU primesc venituri semnificative. Au salarii mari, plus 75% spor față de alți specialiști de pe secții. Un doctor nu pleacă sub 150-200 de milioane lei vechi, o asistentă oscliează undeva la 1500 de euro, iar un brancardier are 40 de milioane leafă. Și s-au angajat la greu brancardieri, parte din ei soți ai asistentelor de acolo. Dincolo de personalul medical, mai există și personal sanitar. Și dincolo de orice factor tehnic sau financiar, mai există unul pe care toți îl ignoră: obligația profesională pe care și-au ales-o.

În matematica asta (că asta a ajuns să fie! matematică) sunt salvați mii de oameni pe an. Mai mor câțiva trimiși acasă cu toxinfecție sau atac de panică, pentru a se stabili la necropsie că de fapt crăpase fierea-n ei sau atacul era infarct, dar în calculul final UPU câștigă bătălia pentru viață.

Le-am plâns mult timp de milă medicilor și o vom face în continuare pe toate hibele unui sistem criminal cum este cel sanitar din România. Dar mila nu este uniderecțională. Și oamenii aia de pe hol, tratați ca fi când li s-ar face un favor, ca și când prezența lor acolo e un deranj total pe care trebuie să-l suporte UPU, ca și când nu merită, dar totuși sunt ajutați, pot și trebuie priviți cu la fel de multă milă. Cu excepția câteorva cazuri, pe care le folosim permanent ca argumente, nimeni nu vine de drag să stea 8 ore la UPU. Majoritatea înțeleg și se cuibăresc acolo pe scaun, așteptând să le vină rândul ca la fântâna de leac, ridicând din când în când privirea spre ușă și sperând că se deschide pentru ei. Dincolo de ușă se duce de multe ori un război cu moartea, dar - la fel de des- lupta reală este de fapt cu răceala și obișnuința.

 

CITESTE SI.... (Video) Cum și-au furat-o șmecherii! Polițistul de pe motor- luptător K1, ofițer în Trupele Speciale!

 

N-ai cum să nu te-ntrebi, văzând filmarea de ieri, în care moment s-a deformat atât de tare percepția despre pacienți și relația personalului medical cu aceștia, încât o asistentă a ajuns să urle în halul ăla la oameni?

În care moment s-a stabilit că dincolo de ușă sunt Dumnezeii și pe hol așteaptă vitele?

Iar pe domana de ieri o mai întrebăm ceva, în contul bătrânicii: Nu vrei, cucoană, să țipi la mă-ta?

P.S. Iar dacă i se face rău, dă-i niște apă...

Vezi aici VIDEO cu situatia a revoltat o tara intreagă! Cum leșină oamenii în triajul de la UPU Pitești!