Marilena Băluţă vă recomandă, doamnelor, o serie de analize obligatorii, în funcţie de vârstă

Fiecare femeie trebuie să meargă cel puţin o dată pe an la ginecolog pentru un control de rutină care poate da indicii sau poate diagnostica posibile patologii ce ţin de sfera uro-genitală sau de senologie.

Monitorizarea stării de sănătate prin analize şi controale de rutină este esenţială pentru a preveni, cât şi pentru a depista la timp afecţiunile. Femeile ar trebui să îşi facă un obicei din a merge şi la medicul ginecolog, pentru a preîntâmpina unele probleme specifice aparatului reproducător. Medicul specialist în obstretică – ginecologie şi embriolog, Marilena Băluţă, care are clinica din Bradu – Save your Fertility, vine cu câteva sfaturi preţioase.

Aceasta recomandă ca după vârsta de 21 de ani, femeile să îşi realizeze screeningul pentru cancerul de col, respectiv testul Babeş – Papanicolau. Descoperite şi tratate în stadii incipiente, leziunile colului uterin se pot vindeca complet. Cancerul de col uterin este unul dintre cele mai “blânde”, dacă se poate spune aşa, lăsându-se descoperit, dacă analizele se fac la timp.

„Problemele de fertilitate afectează din ce în ce mai multe cupluri. Faptul că soţii amână foarte mult conceperea unui copil, duce la depistarea târzie a infertilităţii. Aşa că, orice femeie care are peste 35 de ani şi nu are copii, ar trebui să consulte un specialist în infertilitate, pentru a testa această funcţie. Printre investigaţiile necesare în acest caz se numară şi evaluarea rezervei ovariene.“, precizează medicul Marilena Băluţă.

În cazul doamnelor care au mai mult de 40 de ani, este indicată şi o mamografie. Acest examen nu este de prima elecţie pentru femeile tinere, decât dacă au descoperit ceva suspect la un consult de specialitate sau dacă au cancer de sân în familie. De anul acesta, doamnele care au indicaţie să efectueze un examen mamografic au la dispoziţie în cadrul clinicii MEDICUM din Bucureşti, unde profesează şi medicul Marilena Băluţă, mamograful cu tomosinteză si substanţă de contrast Pristina GE.

Acesta mamograf de ultimă generaţie are o precizie ridicată în diagnostic, oferă vizibilitate acurată a formațiunilor tumorale, inclusiv în sânul dens şi un nivel minim de iradiere, 20% din nivelul de expunere al unei mamografii digitale. În plus, rezultatul îl primiţi în circa 10 minute. Pentru a creşte gradul de confort al investigaţiei, mamograful este prevăzut cu un dispozitiv de auto-compresie, astfel încât pacienta își poate regla nivelul de compresie, până la propriul prag de sensibilitate.