Al optulea deces provocat de COVID-19 în România

Update 24 martie, ora 09:00


În această dimineață a fost înregistrat al  optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus, potrivit unui anunț al Grupului strategic de comunicare.

CITEȘTE ȘI ... Pitești: Voluntari livratori pentru persoanele afectate de COVID-19

 

Vorbim despre un bărbat de  70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv pe 19 martie. Acesta a sosit pe 7 martie din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest moment în autoizolare. Pacientul a fost internat pe data de 19 martie la SCBI Craiova cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. Totodată, omul avea obezitate grad II.

 

UPDATE, 23 MARTIE, ORA 20:20

În această seară a fost înregistrat  și cel de-al șaptelea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani,  internat la Spitalul Universitar București, confirmat pozitiv în data de
21 martie. Pacientul necesita dializă și a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID 19 pe data de 20 martie și care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș unde a decedat.

UPDATE, 23 MARTIE, ORA 20:00

România înregistrează al 6-lea deces din cauza coronavirus. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Arad, confirmat chiar astăzi cu COVID-19.
Acesta a fost internat în stare gravă pe 20 martie la secția ATI a Spitalului Județean Arad. 

În România au fost confirmate, până acum, 576 de infecții cu coronavirus. 73 dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați.
La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. 

UPDATE, 23 MARTIE, ORA 14:00

Încă un român a decedat din cauza noul coronavirus. Vorbim despre un bărbat  de 71 de ani.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, până la acest moment, au fost înregistrate 576 de cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 5 ani și 76 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

 

Klaus Iohannis, mesaj pentru români!

„Dragi români,

Din nefericire, inevitabilul s-a produs și țara noastră se confruntă cu situația tragică a primelor decese în contextul infectării cu noul coronavirus. Sunt cu sufletul alături de familiile îndoliate și le transmit condoleanțe și putere în aceste momente dramatice.

Toate datele o arată – și situația de până acum din România o confirmă – noul coronavirus are o particularitate aparte și poate fi letal într-o proporție mult mai mare pentru persoanele în vârstă față de cele tinere.

În țările puternic afectate de acest virus, majoritatea covârșitoare a deceselor s-au înregistrat în rândul persoanelor de peste 65 de ani, oameni care au imunitatea mai scăzută și suferă și de o serie de alte probleme de sănătate, cum se întâmplă de foarte multe ori după această vârstă.

Dragi pensionari, nu vă expuneți inutil unui risc uriaș!

Limitați orice deplasare în afara domiciliului, cu excepția celor de strictă necesitate! Este singura cale prin care puteți să vă protejați și să îi protejați și pe ceilalți de boala și suferința pe care le provoacă acest virus.

Dragi români, într-o cumplită ironie a sorții, a-i ajuta pe ceilalți înseamnă astăzi și în săptămânile care vor veni a sta departe de ei. Oricât de crud și paradoxal ar suna acest lucru, este adevărat. Menținerea distanțării sociale este calea care ne va scoate la lumină după această incredibil de dificilă perioadă. Să avem, așadar, în aceste zile mare grijă de părinții și bunicii noștri, dar de la distanță.

Trăim momente de cumpănă pentru întreaga omenire, pe care niciunul dintre noi nu le-ar fi crezut posibile.

Urmează săptămâni critice, care vor pune la grea încercare toate capacitățile statului, dar și rezistența noastră morală și emoțională.

Acum este momentul să fim puternici și solidari. Depinde de noi, de modul în care înțelegem să ne respectăm și să îi respectăm pe ceilalți să depășim cu bine această criză care nu afectează doar România, ci întreaga lume.

În aceste zile și în lunile care urmează, solidaritatea trebuie să fie realitatea noastră de zi cu zi, având grijă de sănătatea noastră și protejându-i pe cei de lângă noi.

Adevărata forță a unei națiuni este capacitatea de a avea grijă unii de alții, de a nu abandona pe nimeni.

Procedând responsabil, respectând cu strictețe regulile și recomandările autorităților, câștigăm timp prețios și ajutăm sistemul medical să îi poată trata pe cei infectați.

Stând acasă îi ajutăm pe medicii noștri să le ofere asistență celor care au reală nevoie de îngrijire.

Să nu le îngreunăm și mai mult munca celor pe umerii cărora stă în aceste clipe critice o presiune uriașă!

Fiecare zi în care, prin comportamentul și atitudinea noastră, am contribuit la limitarea răspândirii infecției este o zi mai aproape de momentul în care ne vom relua cu toții activitățile cărora le ducem lipsa acum, iar afacerile blocate acum se vor putea redeschide.

Să fim responsabili și să nu contribuim la prelungirea unei perioade grele pentru toată lumea!

În aceste momente dramatice, cu atât mai reprobabile sunt încercările unor politicieni, inclusiv aleși locali, de a folosi criza generată de noul coronavirus în bătălia electorală.

Nu este momentul răfuielilor politice! A încerca să câștigi capital politic în aceste clipe denotă un cinism înfiorător și o lipsă de responsabilitate de neimaginat.

Gravitatea situației cu care ne confruntăm este fără precedent și tocmai de aceea trebuie să ne unim forțele pentru a izbândi împreună în această luptă de durată și de uzură.

Este inadmisibilă încurajarea discriminării împotriva celor care sunt, în aceste momente, vulnerabili. Toți cetățenii români, indiferent că sunt sănătoși sau bolnavi, au dreptul la protecție din partea statului român. Și vă asigur că statul român face toate eforturile pentru a depăși cu bine această grea încercare.

Împreună cu premierul Ludovic Orban și cu miniștrii evaluăm permanent evoluția răspândirii infecției. Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcție de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate.

Ca om care iubește democrația, orice restrângere în exercitarea drepturilor fundamentale mă mâhnește profund.

Generațiile care au avut cel mai mult de suferit de pe urma privațiunilor unui regim care ne-a suprimat drepturile și libertățile decenii la rând înțeleg probabil cel mai bine cât de greu este să iei astăzi asemenea măsuri. Nu este o decizie ușoară, dar este necesară pentru a proteja sănătatea românilor și a familiilor acestora.

Ne confruntăm cu o situație fără precedent, în care viața fiecărui cetățean depinde de decizii ferme. Vreau ca fiecare român să înțeleagă că nu ne vom opri și vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului.

În egală măsură, însă, vom continua să-i ajutăm pe toți cei afectați de această criză. Măsurilor sociale și economice adoptate zilele trecute li se va adăuga un nou pachet, care să rezolve problemele și mai multor categorii de întreprinzători și oameni de afaceri care se confruntă cu mari greutăți.

Nu este nici un secret pentru nimeni care era starea economiei românești înainte de izbucnirea acestei epidemii.

România nu este acolo unde ne dorim cu toții să fie, nici în domeniul medical, nici în cel economic, dar acum nu este nici pe departe momentul de a învinovăți sau a căuta țapi ispășitori pentru șirul lung de decizii greșite din trecut.

Vă asigur însă de un singur lucru: tot ce avem la dispoziție, toate instrumentele fiscale și economice, toate resursele, inclusiv cele pe care le putem obține de la nivelul Uniunii Europene, sunt puse în slujba sănătății românilor și a ajutării firmelor și angajaților care trec în aceste zile prin momente dramatice.

Astăzi avem avantajul apartenenței la marea familie europeană și lucrând împreună cu partenerii noștri sunt încrezător că vom trece mai ușor peste șocul social și economic provocat de această criză.

În momente de cumpănă, în care suntem puși în fața celor mai dure provocări, atunci arătăm cine suntem cu adevărat.

Este timpul compasiunii, al generozității și altruismului, trăsăturile de caracter definitorii ale unui popor greu încercat de istorie.

Eu cred în noi, românii, în forța noastră interioară și știu că uniți putem răzbi și de această dată, așa cum am făcut-o de nenumărate ori în trecut!

Vă mulțumesc!”

UPDATE, 23 MARTIE, ORA 12:00

A fost confirmat al patrulea deces în România. Este vorba despre o femeie, în vârstă de 72 de ani, internată la data de 21 martie în Spitalul județean Suceava, cu afecțiuni asociate cronice ( diabet, boli cardiovasculare). Femeia nu călătorise în afara țării și nici nu intrase în contact cu o persoană confirmată pozitiv.

Citește despre al treilea român mort din cauza coronavirus...A treia victimă - un milionar din Piatra Neamț care a refuzat internarea!

UPDATE, ora 13:00

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, astăzi, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. 

Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă. 

Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași). Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
 

 

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat primul deces al unui pacient infectat cu coronavirus de pe teritoriul României. Vorbim despre un bărbat, în vârstă de 67 de ani, confirmat cu COVID-19 în data de 18 martie la secția UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova.

CITEȘTE ȘI ... Argeșean în autoizolare: „Dacă nu mor de COVID-19, mor de foame!”

Tot Grupul de Comunicare Strategică a menționat că bărbatul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). 

Românul se întorsese din Franța în data de 9 martie.

CITEȘTE ȘI  ... IMPORTANT! Autoritățile au interzis difuzarea cazurilor pe județe!

Ieri, în România, erau confirmate 367 de  cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).


Stire în curs de actualizare