Bogdan Ivan: Demisia Ministrului Sănătății, un act de lașitate maximă!

Bogdan Ivan: Demisia Ministrului Sănătății, un act de lașitate maximă!

Decizia Ministrului Sănătăţii, Victor Costache, de a demisiona în plină criză generată de răspândirea coronavirusului (la doar o zi după ce oficialul a anunţat că întreaga populaţie a Bucureştiului va fi testată împotriva COVID-19) este catalogată de PRO România Argeș drept cea mai mare lașitate posibilă în acest context.


„Mor niște oameni acolo, sunt oameni din familiile noastre, sunt prietenii noștri”.
        
Liderul PRO România Argeș atrage atenția asupra faptului că astfel de decizii se răsfrâng asupra propulației care, în aceste momente, are nevoie, mai mult ca oricând,  de decidenți responsabili și asumați. 


„În cea mai grea perioadă, din punct vedere al sănătății populației, din ultimii cel puțin 30 de ani, într-un moment în care Romania are nevoie de lideri care sa ia decizii importante pentru sănătatea și siguranța noastra, ministrul Sănătății comite cea mai mare lașitate posibilă, dezertează, demisionează, dar nu înainte de a iniția ordonanțe controversate care să avantajeze angajatorii săi din privat, nu inainte să comande (mult prea târziu) măști de protecție în valoare de zeci de milioane unor firme obscure, care au ca obiect de activitate comercializarea tutunului și a băuturilor alcoolice în chioșcuri și piețe. 

Cu un sistem de sănătate subdimensionat și slab dotat, cu focare puternice în mai multe zone din țară, ministrul Costache dă bir cu fugiții. Zero responsabilitate, zero asumare, zero strategie. Spitalele nu mai au echipamente, nu mai au pastile, medicii sunt cei mai afectați, nu au avut până acum materiale minime de protecție. Ce țară suntem noi, dacă îi punem în cel mai mare pericol pe cei care trebuie să ne vindece? De pacienți cine se mai ocupă? Mor niște oameni acolo, sunt oameni din familiile noastre, sunt prietenii noștri. Cine răspunde pentru asta? 
Acum, în ultimul ceas, e momentul unui Guvern format din profesioniști, de Uniune Națională, care sa fie susținut de toate forțele politice”, spune liderul PRO România Argeș, Bogdan Ivan.