Avocat din Baroul Argeş, trimis în judecată pentru trafic de influenţă!

Serviciul teritorial Piteşti a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui avocat în Baroul Argeş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în noaptea de 30 septembrie/1 octombrie 2019, bărbatul ar fi pretins în mod direct de la o persoană, condamnată într-un dosar penal, în primă instanţă, suma de 2.000 euro.

'Banii respectivi ar fi fost pretinşi de inculpat în schimbul influenţei pe care ar fi afirmat că o are asupra magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, care urmau să soluţioneze apelul în dosarul penal în care era judecată persoana respectivă şi pe care ar fi promis că-i va determina să pronunţe o soluţie favorabilă, de condamnare cu suspendare', menţionează anchetatorii.

CITEȘTE ȘI ... Instituţiile publice din Argeş - bune de plată după controalele Curţii de Conturi din 2019

În acelaşi context, arată sursa citată, în ziua de 2 octombrie anul trecut, în jurul orei 19,00, acesta ar fi primit de la cumpărătorul de influenţă suma de 5.000 lei, ca parte din suma de 2.000 euro pretinsă anterior. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 5.000 lei, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, precizează DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Piteşti cu propunere de a se menţine măsura preventivă şi asigurătorie dispusă în cauză, conform Agerpres.

Sursa: dcnews.ro