Stație de epurare extinsă în Valea Iașului

Veste bună pentru cetățenii din Valea Iașului! Consiliul Județean a alocat Primăriei Valea Iașului suma de 150.000 de lei pentru extinderea stației de epurare din satul Ungureni.

Potrivit primarului Nicolae Barbu, stația de epurare din satul Ungureni avea din 2010 o capacitate de 180 mc, iar acum au mai fost adăugați 36 de mc:

„Stația de epurare necesita extinderea pentru a putea prelua și satele Bărbălătești (140 de locuințe), Borovinești (250 de locuințe) și o parte din satul Ungureni (150 locuințe). Așteptăm în continuare ca Ministerul Dezvoltării să aloce finanțare pentru proiectul de extindere cu 17 km a rețelei de canalizare, extindere care ar acoperi satul Cerbureni (70%) și satele Mustățești, Ungureni și Valea Uleului (10-15%). Acesta este cel mai important obiectiv pe care îl avem în 2019, iar concretizarea lui ar însemna finalizarea, în linii mari, a rețelei de canalizare a comunei”, a declarat edilul Nicolae Barbu.