Tenismena Ana Bogdan- calificată în optimi la Washington

Ana Bogdan a învins-o pe Ekaterina Makarova şi a ajuns în turul secund de la Washington. La primul meci pe hard din această vară, românca a avut nevoie de două seturi pentru a obţine calificarea.

Ana Bogdan este în turul al doilea la Washington, după victoria în faţa campioanei en-titre, Ekaterina Makarova. La primul meci direct cu rusoaica de pe locul 30 mondial, jucătoarea de 25 de ani a făcut un prim set foarte bun, care s-a decis în tie-break.
Nici ploaia n-a reuşit s-o scoată pe româncă din ritm, meciul fiind oprit peste 20 de minute. Bogdan şi-a adjudecat tie-break-ul cu 7-2.

Românca a fost la un pas de accidentare când urma să servească pentru meci, dar a închis conturile imediat. După 7-6, 6-3 cu Makarova, Bogdan va juca tot împotriva unei sportive din Rusia, Svetlana Kuzneţova.