Simona Halep va primi titlul de Doctor Honoris Causa

Universitatea de Vest din Timişoara a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, că va acorda titlul de Doctor Honoris Causa Simonei Halep.

„Era doar normal ca Simona Halep să se alăture comunităţii restrânse de personalităţi cărora universitatea noastră le-a acordat titlu de Doctor Honoris Causa. Recunoaşterea valorilor României este un demers continuu al universităţii noastre, unul care trebuie să fie cu atât mai vizibil în anul Centenarului. Performanţa ei este de necontestat. La fel de important de remarcat şi cinstit este şi drumul ei până la nivelul de numărul 1 mondial. Este un exemplu pentru tinerii României şi cel mai bun ambasador al ţării noastre în lume. Asta, repet, nu doar prin performanţa în sine, ci şi prin perseverenţa şi lupta sa continuă pentru a deveni cel mai bun. Acordarea titlului va însemna şi deschiderea unor importante posibilităţi de colaborare în domeniul sportului universitar”, a declarat rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum” este modalitatea prin care Universitatea de Vest din Timişoara recunoaşte public meritele şi contribuţiile majore la creşterea prestigiului României în lume. Evenimentul va avea loc în data de 23 noiembrie, de la ora 13.30, în Aula Magna „Ioan Curea” a Universităţii de Vest din Timişoara. Titlul de Doctor Honoris Causa este unul onorific, acordat personalităţilor, celor care s-au distins în anumite domenii, prin activitatea lor profesională şi socială. Printre personalităţile distinse până acum de către UVT cu acest titlu se numără actorii Florin Piersic, Maia Morgenstern şi Marcel Iureş sau primul şi singurul cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu.