Reguli pentru pescarii de pe lacul din Bradu de Jos

Lacul  din  Bradu  este  disponibil  pentru  toți  iubitorii  pescuitului, zilnic, în intervalul orar 05.00- 21.00, după  achitarea  taxei  corespunzătoare,  iar  accesul  se  face  în  baza  documentului  de  plată. Se admite pescuirea și reținerea a maximum 3 kg din speciile crap, ten și fitofag, iar exemplarele din aceste specii nu pot fi mai mici de 1,5 kg și mai mari de 5 kg. Nădirea se face numai de pe mal. Este interzisă nădirea cu semințe, cereale sau alune în stare uscată. Pescarii pot veni cu un singur însoțitor, care  nu  are  dreptul  să  pescuiască.  Dreptul  la  pescuit  nu  este  transmisibil!  

La  locul  de  pescuit  este  obligatorie  păstrarea  ordinii  și a curățeniei,  precum  și  luarea  tuturor  măsurilor de prevenire a evenimentelor negative (degradări  ale  malului,  distrugeri  de  orice  fel  și  alterarea  calității  apei  prin  aruncarea  de  deșeuri).  Vinovații  vor  răspunde  penal  sau administrativ, după caz. Pescarii și însoțitorii acestora își asumă întreaga răspundere în cazul în care, pe durata șederii în zona de pescuit, sunt implicați într-un accident/incident de orice natură. Administrația este exonerată de orice răspundere civilă, administrativă  și  materială  pentru  orice  formă  de  accidente,  incidente,  precum  și  urmări  generate  de  consumul  de  alcool  sau  neatenție a pescarului și însoțitorului acestuia.

Pescarii  și  însoțitorii  acestora  sunt  obligați  să  se  comporte  civilizat,  în  spiritul  respectului  reciproc,  fără  țipete,  scandal,  muzică  la volum mare și alte manifestări huliganice, în caz contrar vor fi invitați să părăsească zona, fără returnarea taxei de pescuit. După încheierea partidei de pescuit, participanţii au obligaţia de a lăsa locul curat, fără chiștoace  de  țigări,  coji  de  seminţe,  resturi  menajere sau alte obiecte. Administraţia își rezervă  dreptul  de  a  permite  accesul  unui  număr limitat de persoane.