Doar oamenii se duc... Legendele rămân!

Prieteni, colegi, cunoscuți își amintesc despre cel care a fost Ilie Bărbulescu 
Doar oamenii se duc... Legendele rămân!

S-a mâncat, s-a băut, s-a râs și s-a povestit până în zori - așa a fost la prăznuirea lui Ilie Bărbulescu. Așa și-ar fi dorit, spun prietenii săi. Ilie Balamuc era om de lume, om care iubea viața, un hâtru fără de pereche și un povestitor extraordinar. Marea amărăciune a fost legată de plecarea neașteptată, dar probabil că Ilie Bărbulescu și-a dorit să fie surprinzător până la capăt. S-au spus multe. S-au scris multe. S-a revenit din nou la eterna discuție a modului în care ne prețuim legendele, valorile... semn că nu am învățat mare lucru din experiențele anterioare...  Nu vă entuziasmați, nici nu o vom face prea curând... Am ajuns să contabilizăm, de la un an la altul, tot mai multe amintiri și tot mai puțini... OAMENI. Amintiri vom lăsa și noi pe aceste foi de ziar, în memoria celui care a fost un OM frumos și mai viu, chiar și după moarte, decât mulți dintre morții aflați azi în viață. „Anii trec și gloriile se duc. Astăzi e mai liniște fără Balamuc!” - a fost mesajul afișat de fanii prezenți la ceremonia de îngropare.

Viorel Moiceanu: „Noi am jucat fotbal pe prietenie, pe pupături, cum se spune…” 


Viorel Moiceanu, cel care a înscris, alături de Dobrin, în poarta Valenciei, în fabulosul meci jucat acasă la FC Argeș, i-a fost ani buni coleg, prieten și vecin lui Ilie Bărbulescu. 


„Lui Ilie îi plăcea să stea mult cu prietenii, să socializeze… Era un tip care avea o grijă fantastică  de copii! Andrei și Andreea, copiii lui, au crescut odată cu băiatul meu, pentru că eram și vecini. Ilie stătea deasupra mea, la bloc. Noi nu am prins vremurile astea în care fotbaliștii trăiesc la vilă, că altfel nu jucam la FC Argeș, jucam și noi prin Anglia, prin Germania... Tot timpul a fost un om glumeț și plin de viață. Țin minte că m-a inundat odată când el nu era acasă. I-am spart ușa și i-am scos covoarele la uscat. Când s-a întors și a văzut, a venit la mine și mi-a mulțumit. De atunci îmi spunea tot timpul: «Vecine, tu să ții cu mine, că dacă nu ești cuminte, dau drumul la apă!». Era un simpatic! Nu am avut niciodată divergențe nici ca vecin, nici ca sportiv. Din contră, la toate cantonametele se prezenta ireproșabil și era un om de-o mare omenie! Am jucat împreună din 1977 până în 1985, după care Ilie s-a transferat la FC Olt.” - povestește Moiceanu. 


Pe ce salarii se juca pe atunci?...
„Am luat campionatul în 1979 și am avut primă 5000 de lei, bani cu care nu îți luai nici măcar un frigider, care costa 7.000 de lei. Când și când îți mai dădeau un televizor color, un covor, un frigider... Când a luat Cupa Campionilor, Ilie a primit în dar un ARO… L-a vândut să facă rost de bani, că așa era Ilie... Noi am jucat fotbal pe prietenie, pe pupături, cum se spune…” 

Telu Stancu: „Cei care au făcut mare performanță ar trebui să fie mult mai mult băgați în seamă”


Constantin (Telu) Stancu, fotbalist și antrenor, retras de ceva vreme din activitate, a împărțit 50 de ani de bune și rele cu Ilie Bărbulescu. 


„Ne cunoșteam de vreo 50 de ani, am făcut junioratul împreună, am fost apoi la seniori... Ilie a făcut parte din cea mai bună și cea mai frumoasă echipă a lui FC Argeș din istoria clubului, aceea din perioada '77-'81. Era un om glumeț, jovial, rareori l-am văzut supărat. Am trăit clipe foarte frumoase împreună, dar, dincolo de toate, am avut multe realizări într-o vreme în care fotbalul era mult mai spectaculos. Jucam cu stadioaele pline, pe oriunde mergeam lumea ne recunoștea... Aveam plăcerea aceea de a juca, banii erau mereu pe locul doi. E drept, aveai și o siguranță, nu te gândeai la ziua de mâine, tot timpul găseai soluții financiare. 
Cred că cei care au făcut mare performanță în decursul anilor ar trebui să fie mult mai mult băgați în seamă decât se întâmplă acum. Altfel, degeaba vorbim despre cine au fost și ce au făcut dacă nu le dăm posiblitatea să se simtă bine în timpul vieții, în comunitatea din care fac parte."

Mihai Ianovschi: ,,A iubit mult fotbalul și punea foarte mult suflet”


Mihai Ianovschi nu a fost amic de șprițuri cu Ilie Bărbulescu. În schimb, i-a fost aproape în momente-cheie, iar amintirile sale aduc la suprafață acel Ilie dedicat copiilor, acel Ilie care făcea minuni și știa să-și motiveze echipa. 


„Ilie a început fotbalul pe la 9 ani, cu tatăl meu, Leonte Ianovschi, antrenor emerit. Eram student și veneam în vacanțe, la Pitești. Tatăl meu mă lua să învăț meserie. Era un năstrușnic, un copil adevărat, un rebel, un libertin. Era bine educat, dar jucăuș. A avut o copilărie adevărată, nu una falsă, de carton. A iubit mult fotbalul și punea foarte mult suflet. Un om corect, un copil de vestiar. Sărea să ajute pe oricine... Prin 1974, la primul cantonament la Căciulata, Ilie era junior, avea vreo 17 ani. A plecat la echipa mare, eu la centru, drumurile noastre s-au despărțit. Ne-am regăsit după după Revoluție, prin '93, când clubul FC Argeș e preluat de către Uzină. Regretatul Constantin Stroe l-a angajat antrenor la Centrul de Copii și Juniori, fără calificare, fără nimic. «E campionul nostru, e copilul Piteștiului, merită!», spunea Stroe... Mai târziu, Ilie a și obținut licența de antrenor, cu toate calificările necesare, căci legislația se schimbase. Îmi amintesc începutul activității sale de antrenor... Lui Ilie i se repartizează grupa de jucători născuți în 1975.  Acolo juca fotbal și băiatul meu. Primul meci, la stadion la noi, a fost cu Grupul Școlar Agricol Nucet. Înainte de a începe jocul, îi întreabă Ilie pe copii: «Băi, cu cine jucăm astăzi?». «Dom' profesor, jucăm cu CSS Nucet!» răspund copiii. La care Ilie, care era un libertin în exprimare, le spune: «Auziți, bă?! Ăștia nici nu sunt trecuți pe hartă!». Toată lumea râde, ieșim pe stadion și... Ilie pierde cu 3-0. Și-l întreabă copiii, după meci: «Până la urmă, ăia sunt pe hartă sau nu?».

Meciul acesta avea loc în august, era primul meci din Campionatul '93-'94. În vara următoare, această echipă antrenată de Ilie Bărbulescu juca finala Campionatului Național! Într-un an de la preluarea echipei, după o singură înfrângere, Ilie câștigă absolut tot și în vară jucăm pe stadionul național finala, cu Politehnica Iași. Asta ca să înțelegeți și ce fel de antrenor era! L-au iubit mult copiii pentru că a fost foarte apropiat de ei. Ilie a crescut în clădirea asta. De multe ori îl găseam aici, la vestiar...”, ne-a mărturisit Ianovschi, arătându-ne banca pe care Bărbulescu obișnuia să stea pe vremea în care făcea istorie. 
 
Relu Ancuța: „Frumoase vremuri! Jucam fotbal cu sufletul, stadionul era plin...”


Au fost colegi de generație și prieteni buni. Ilie i-a botezat și cununat băiatul care astăzi locuiește la Vâlcea. Au împărțit o tinerețe adevărată, în care se juca fotbal din pasiune, iar banul nu apucase să corupă caractere. 


„Eram tineri, eu aveam 19 ani, el 20... Ne aflam în cantonament la Pelișor, în Sinaia, cu FC Argeș. Stând cu el în cameră - cred că am dormit mai mult cu Ilie decât cu nevasta, și în cantonamente, și în concedii -, vine nea Gigu Dobrin la noi, să jucăm un rummy. Era cam 10 seara, iar Halagian ne dădea stingerea devreme, era mai aspru. Dar pentru că Dobrin insită, începem să jucăm și, ca interesul să fie mai mare, jucăm și pe niște bani; sume micuțe, de dragul jocului. Se face 12 noaptea… Dobrin, căruia nu-i plăcea deloc să piardă, nu mai pleca. Voia să-și recupereze banii. S-a dus în baie unde aveam pitite două sticle cu vin - cam atât ascundeam și noi în două săptămâni de cantonament -, a turnat și am jucat în continuare. Pe la trei dimineața, Ilie l-a lăsat pe Dobrin să ne bată, că altfel nu mai pupam somn!” - își amintește Ancuța.


Tot cu Ilie a trecut și pe lângă moarte: „Am luat un cal pe parbriz cu el prin '79, mergând dinspre Pitești spre Curtea de Argeș. Calul era legat la picioare, Ilie a picat sub burta calului... Ne-a făcut mașina decapotabilă! Așa am ajuns cu ea la Curtea de Argeș. S-a judecat Ilie cu stăpânul calului 10 ani! I-a dat o sumă de bani și doar așa a scăpat!” Pe la Curtea de Argeș își cam făceau veacul pentru că „aici, la Pitești, erau doar Muntenia și Argeșul. Dacă intrai într-o cârciumă, te știa toată lumea, așa că fugeam ba la Curtea de Argeș, ba la Poiana Brașov, la o baie și o friptură la Hotel Alpin… Frumoase vremuri! Jucam fotbal cu sufletul, stadionul era plin, nu erau așa mulți bani, dar era mai bine... Acum au dispărut și spectatorii, maidanele s-au desființat, iar fotbal se joacă mai mult pe calculator. Acest sport îndrăgit o să dispară...”.
Relu Ancuța a punctat scurt, fără să intre în amănunte, și ultima perioadă din viața lui Bărbulescu: „A avut mult de suferit în urma fricțiunilor politice. L-au dat afară de la DJTS… Unii îl angajau, alții îl dădeau deoparte... Dintr-odată au făcut concurs pentru băiatul cuiva, nu mai spun al cui, brusc nu s-au mai găsit fonduri și pentru el...  A fost incomod pentru mulți, căci spunea pe loc ce gândea. Un om i-a făcut un bine, l-a adus la partid, vorbesc de domnul Bulf, care și el a beneficiat de pe urma popularității lui Bărbulescu. Dar, datorită domnului Bulf, Ilie a ajuns consilier local. Acela a fost primul lui venit, de la ședințe și să știți că stătea în acei bani! Știm toți câți și cu ce salarii sunt angajați unii care nu fac nimic. Pentru Ilie, care fusese o valoare, nu s-a putut. Mă uitam la ce... electorale s-au făcut la înmormântare, cu personalități venite să se pozeze cu coroana în brațe și militarii în spate... Asta înseamnă să ai tupeu!”

Ciprian Berevoianu: ,,A fost o plăcere să vorbesc și să beau un șpriț cu nea Ilie!”


Ciprian Berevoianu, fost coleg de partid, nu a vrut să comenteze prea mult. Era afectat și de moartea lui Bărbulescu, dar și de... comentariile ipocrite de după... S-a rezumat să spună doar atât: „Pentru mine este o pierdere grea, un prieten, un om valoros, poate printre ultimele valori sportive ale Agrgeșului... Noi, cei din PMP, am făcut tot ce ne-a stat în putință să fim alături... A fost un coleg savuros, un om cu suflet mare. A fost o plăcere să vorbesc și să beau un șpriț cu 'nea Ilie și să ne vorbească despre amintirile sale!”

Mihai Alexandrescu: ,,Își păstra seninătatea, deşi un stat nedrept îl lăsase fără serviciu!”


Mihai Alexandrescu, fost coleg de Consiliu Local cu Ilie Bărbulescu, își amintește despre... modestia acestui om care niciodată nu s-a comportat ca și cum ar fi... o legendă:


„Ilie Bărbulescu era genul de om care ar fi rămas cu inima tânără și dacă ar fi trăit 1000 de ani. Era un copil mare, îți dădea impresia că nu lua viața prea în serios. Astfel de oameni sunt rari. În general, oamenii sunt insuportabil de maturi, serioși, ambițioși, măcinați. Nea Ilie își păstra seninătatea, în ciuda faptului că un stat nedrept îl lăsase fără o rentă viageră, fără un serviciu, fără o siguranță a vieții de zi cu zi. Din ce să trăiască un sportiv ajuns la vârsta lui și, mai ales, unul care n-a fost obsedat niciodată de ranguri sau averi? Uneori, era amărât din cauza asta, dar nu prea lăsa să se vadă. Comunica foarte ușor cu tinerii, îi plăcea să fie în prezența lor, să glumească, s-o dea pe poante. Îmi amintesc că el n-a vorbit niciodată despre sine ca despre un mare fotbalist. Mereu spunea că a jucat împreună cu «fostele glorii». Se percepea în echipă, alături de ai lui, nu ca individ.  Niciodată nu te aștepți că astfel de oameni pot muri pe neașteptate, fiindcă îi percepi în sensul unei tinereți eterne. Cumva, îți imaginezi că îi vei găsi mereu acolo unde i-ai lăsat, iar sfârșitul lor îl percepi ca pe o lovitură puternică. Adică, da, viața se termină într-o zi, iar chestia asta nu-ți este semnalată în niciun fel. Odihnește-te în pace, nea Ilie!”      

Ion Mînzînă: ,,Patru din generația aceea de mari fotbaliști ne-au părăsit”


Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, nu a împărțit multe amintiri cu Ilie Bărbulescu, dar este legat emoțional de perioada marilor legende, de perioada în care se juca fotbal pe bune și se obțineau rezultate și fără zeci de mii de euro leafă lunară...
„Am fost un mare simpatizant a tot ceea ce a reprezentat Fotbal Club Argeș. L-am cunoscut ca om, nu atât de aproape, tocmai de aceea amintirile mele sunt legate de meciurile pe care le-a făcut atunci când, fundaș stânga, la Clubul Steaua, a făcut un meci fabulos într-o semifinală de Cupă Europeană contra lui Honved  Budapesta. Ilie l-a anihilat pe cel mai bun fotbalist al ungurilor, ba a dat și un gol fabulos în acel meci. Mi-a rămas în minte și meciul Fotbal Club Argeș - Dinamo (4-3) din 1979. Ilie nu a început titular în acel meci, l-a înlocuit pe Iovănescu în minutul 69 și a făcut iar un meci fantastic. Din păcate, cei care au făcut glorie județului Argeș și orașului Pitești ne părăsesc. Patru din generația aceea de mari fotbaliști ne-au părăsit până la momentul acesta. Ne mor simbolurile, trăim într-o altă lume... Am întrebat galeria Stelei, pe tinerii de acolo, dacă l-au văzut pe Ilie Bărbulescu jucând fotbal la Steaua. Mi-au spus că nu. «Dar ce știți despre el?», i-am mai întrebat? «Că era unul dintre cei mai buni fundași pe care i-a avut Clubul Steaua și nimeni nu trecea de el».” 

Jean Dumitrașcu: „Nu făcea caz de valoarea domniei sale”


Jean Dumitrașcu, directorul Filarmonicii Pitești, l-a cunoscut pe Ilie Bărbulescu în perioada în care acesta a ajuns consilier local. 
„L-am cunoscut în momentul în care, consilier local fiind, făcea partea din Comisia 4 de Cultură, Sport, Învățământ și Sănătate. Colaboram cu această comisie prin prisma funcției pe care o aveam. La fiecare ședință pe comisii stăteam de vorbă. Absolut întotdeauna domnul Ilie Bărbulescu stătea de vorbă cu mine și m-am bucurat de respectul domniei sale. Mă întreba ce mai fac, cum mai merge treaba... Era un om foarte hâtru, foarte blând, un om... normal. Un om cu un asemenea trecut glorios în fotbalul românesc s-a dovedit a fi în viața de zi cu zi un om extrem de modest, nu făcea caz de valoarea domniei sale. Mă ajuta mereu cu materialele de ședință pe care mi le punea la dispoziție, pentru că eram și eu curios ce mai era pe ordinea de zi.  Îmi spunea că ar vrea să ajungă la concertele Flarmonicii, dar nu are timp. Nu a mai apucat să ajungă... Regret nespus dispariția sa fulgerătoare!”

 A fost odată...  Ilie Bărbulescu
Ilie Bărbulescu a fost, fără niciun dubiu, unul dintre cei mai mari fotbaliști români. El a jucat la echipa națională și a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986, la Sevilla (Spania), alături de Steaua. În luna martie, în urmă cu 12 ani, a primit, din partea președintelui Traian Băsescu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a.
Ilie Bărbulescu s-a născut la 24 iunie 1957. El a jucat pe poziția de fundaș stânga la mai multe echipe care au scris istorie în Liga 1 și fotbalul european.
A debutat la FC Argeș în anul 1971 și a jucat acolo până în anul 1982. În sezonul 1982 – 1983 el a jucat la FC Olt Scornicești și în sezonul următor a ajuns la Petrolul Ploiești. În perioada 1984-1987, Ilie Bărbulescu a jucat la Steaua București. 
A avut 77 de apariții în tricoul roș-albastru și a marcat 3 goluri. În 1987, s-a întors, dar doar pentru câteva luni, la Petrolul Ploiești, urmând apoi să își continue drumul la echipa la care a debutat: FC Argeș, până în 1988.
În sezonul 1988 – 1989, Ilie Bărbulescu a jucat la CS Mioveni, de unde a plecat pentru a juca la FC Callatis Mangalia, echipă la care și-a încheiat cariera în 1991.
Ilie Bărbulescu a rămas celebru, pentru că, în finala de la Sevilla, de la 7 mai 1986, a fost primul fotbalist stelist care a sprintat să pună mâna pe trofeul Cupei Campionilor Europeni, înainte de ceremonia oficială. Steaua a învins atunci, la loviturile de departajare, pe FC Barcelona, cu 2-0, iar de ultimul penalty, pe care trebuia să îl execute Ilie Bărbulescu, nu a mai fost nevoie.

 

 

 

Preluare Săptămânalul Ancheta