Consiliul Local Piteşti a aprobat bugetul echipei FC Argeş!

Acum câteva zile, Consiliul Local Piteşti, a adoptat cu unanimitate de voturi, bugetul echipei FC Argeş pentru partea secundă a sezonului. Formaţia pregătită de Ionuţ Badea a primit din partea autorităţilor locale suma de 4,2 milioane lei(aproximativ 900.000 euro) în încercarea de a forţa promovarea în Liga I după o absenţă de aproape 11 ani de pe prima scenă fotbalistică a ţării.

”Înainte de începerea acestui tur de campionat, piteştenii mai primiseră din partea autorităţilor locale încă 2 milioane de lei, bani care au asigurat necesarul echipei în prima parte a sezonului competiţional. Prin suplimentarea bugetului, autorităţile locale demonstrează că îşi doresc foarte mult ca FC Argeş să revină în primul eşalon valoric al ţării şi că sprijină fotbalul şi sportul de performanţă. Mai marii oraşului doresc să asigure echipei cele mai bune condiţii de pregătire pentru a putea obţine rezultatele mult dorite. Echipa noastră a terminat prima parte a sezonului pe locul 4, cu 33 de puncte, cu două mai puţin decât ocupanta locului 3, Rapid Bucureşti, poziţie care duce la barajul pentru promovare. Piteştenii sunt la doar 4 puncte în spatele celor de la CS Mioveni, ocupanta locului 2, poziţie direct promovabilă în Liga I şi la 8 puncte în urma liderului Ligii 2, UTA Arad. Campionatul se va relua la sfârşitul lunii februarie, FC Argeş urmând să întâlnească în deplasare, pe Universitatea Cluj, în primul meci oficial din 2020. În partea secundă a sezonului se vor juca 17 etape, alb-violeţii urmând să puncteze doar în 16 runde, întrucât în etapa cu numărul 25 vor sta şi nu vor puncta în clasament ca urmare a retragerii din competiţie a celor de la Daco Getica Bucureşti.”, este mesajul postat pe pagina de socializare a clubului.

 

CITEȘTE ȘI ... Primarul Ionică, despre bariera din Prundu: „E a cincea oară când merg la minister!”

 

Programul echipei FC Argeş:
8 ianuarie 2020 - reunirea lotului
9, 10 ianuarie 2020 - vizita medicală
11 ianuarie - 1 februarie - pregătire pe plan local
2 februarie - 14 februarie - cantonament Antalya
22 februarie - Universitatea Cluj - FC Argeş

 

 

 

Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş, spune că echipa are toate condiţiile pentru a face performanţă: "În momentul de faţă, prin hotărârea de Consiliul Local, putem spune că echipa şi staff-ul tehnic au asigurate toate condiţiile pentru a face performanţă. Banii aprobaţi ajung până la sfârşitul campionatului. Jucătorii şi antrenorii sunt cu salariile şi primele la zi. Avem bani să întărim şi echipa pe posturile deficitare. Ne dorim foarte mult să ajungem în Liga I la sfârşitul acestui sezon competiţional. Suntem alături de echipă şi am făcut eforturi mari să creăm cele mai bune condiţii pentru a face performanţă. În această iarnă, echipa va merge în cantonament în Antalya unde va beneficia de condiţii foarte bune de pregătire. Până la reunirea lotului, antrenorul Ionuţ Badea şi staff-ul său trebuie să aducă jucătorii de care are nevoie pe posturile pe care le consideră deficitare".