Spitalul „Dr. Irimia” - curtat de doi mari investitori din sănătate

Spitalul „Dr. Irimia” - curtat de doi mari investitori din sănătate. După o negociere eşuată cu Medlife, managerii unităţii medicale din Piteşti discută cu un puternic grup israelian interesat de preluarea spitalului.

Spitalul privat „Dr. Irimia” şi-ar putea schimba în curând proprietarul. Potrivit informaţiilor noastre, conducerea unităţii medicale a purtat încă de la începutul anului negocieri cu compania Medlife, interesată să preia spitalul din Piteşti. După aproape opt luni de negocieri și ședințe de audit, tranzacţia dintre cele două companii a eșuat, cele două părţi neajungând la o înţelegere. Surpriză însă! Se pare că Medlife, una dintre cele mai mari reţele de clinici şi spitale private din România, nu este singurul investitor interesat de Spitalul „Dr. Irimia”, în prezent proprietarii clinicii piteştene având discuţii pentru o eventuală preluare cu o altă companie medicală.

Contactat de redactorii „Ancheta”, medicul Tiberiu Irimia, unul dintre proprietarii primului spital privat din țară, ne-a declarat: „Într-adevăr, aceste negocieri au avut loc, însă sunt strict confidențiale. Vă pot confirma faptul că acum suntem în negocieri cu unul dintre cele mai mari grupuri de investiții în sănătate din lume, un grup din Israel care deține peste 300 de clinici și spitale private în diverse țări și care doresc să intre în România. Vreau să subliniez faptul că în negocierile noastre pe primul loc sunt pacienții și respectarea drepturilor acestora. În fapt, cam asta am făcut de 25 de ani încoace, creând un spital unde pacienții au fost tratați la standarde europene. Dezvoltarea pe care o doresc acești investitori va fi una fără precedent în județul nostru și în Pitești aducând tehnologie de ultimă oră pentru investigații și tratamente chirurgicale. Vă promit că am să vă țin la curent, deocamdată suntem în plin proces de negociere”, ne-a mărturisit medicul Tiberiu Irimia.