Spălătorie auto din Pitești, furt de apă din rețeaua publică!

S.C. Apă Canal 2000 S.A. continuă campania de identificare a consumatorilor care fraudează consumul de apă. Astfel, după ce în prima jumătate a lunii ianuarie 2021 au fost identificaţi doi agenţi economici – o spălătorie auto şi un restaurant, care deţineau instalaţii clandestine de ocolire a contorului de apă, ieri, reprezentanții Apă Canal 2000 S.A au descoperit o altă spălătorie auto din zona Prundu - Tudor Vladimirescu care fura apă.

CITEȘTE ȘI ... Ce putem și ce nu putem face după ce ne-am vaccinat împotriva Covid-19

Polițiștii au fost solicitați în acest caz.

”Operatorul S.C. Apă Canal 2000 S.A. a calculat prejudiciu conform prevederilor legale în vigoare, reprezentând plata retroactivă a serviciilor de apă și de canalizare, calcul în sistem paușal, ţinând cont de obiectul activităţii desfăşurate de agentul economic, respectiv „Spălătorie auto‟. De asemenea, agentul economic depistat cu branşament ilegal este obligat să achite şi contravaloarea lucrărilor de desfiinţare a branşamentului ilegal.”

În perioada următoare, acțiunile S.C. Apă Canal 2000 S.A. vor continua în toată aria de operare de luni până vineri, dar şi în zilele de sâmbătă şi duminică.

” Atragem atenţia, pe această cale asupra faptului că toţi utilizatorii care recurg la astfel de modalităţi de fraudare a consumului de apă trebuie să fie conştienţi că operatorul regional S.C. Apă Canal 2000 S.A. dispune de mijloacele necesare identificării branşamentelor clandestine, iar riscurile la care se expun aceşti utilizatori sunt de natură materială, administrativă, contravenţională şi penală. În acest sens, pe lângă verificările cu echipamentele de inspecţie video din dotare, modulele radio care echipează contoarele furnizează informaţii privind consumul de apă al utilizatorilor lunar, zilnic şi pe ore, 24 de ore din 24.”