Sonimpex Topoloveni lansează Magiunul din struguri

Sonimpex Topoloveni lansează Magiunul din struguri. Va fi lansat la un târg de produse alimentare organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației.

Sonimpex Topoloveni reînvie din nou istoria gastronomiei românești și aduce din inima Olteniei pe mesele românilor un nou produs în familia magiunurilor Topoloveni- magiunul din struguri.

Aceștia își surprind consumatorii de fiecare dată cu produse noi care să ducă mai departe tradiția culinară românească, fiind realizate din ingrediente proaspete.

Magiunul din struguri Topoloveni este un produs inedit, specific oltenesc care va reuni gusturile din toate colțurile țării și va oferi tuturor membrilor familiei un produs aromat și delicios prin care să aibă parte de beneficiile strugurilor pe tot parcursul anului. Chiar dacă bărbații preferă strugurii în stare lichidă, aceștia vor aprecia forma consistentă și savuroasă a magiunului din struguri, un produs ideal pentru toți membrii familiei, atât ca gustare cât și la prepararea unor deserturi sănătoase și delicioase.

Lansarea noului aliment va avea loc la un târg de alimente organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației.

Sursa: agerpres.ro