Solaris va livra peste 120 de autobuze electrice în Pitești și alte cinci mari orașe din țară

În urma unei licitaţii organizate de Ministerul Dezvoltării, într-un proiect cu finanţare europeană, Solaris va livra peste 120 de autobuze electrice în șase orașe din România: Iași, Suceava, Sibiu, Sighetu Marmației, Pitești și Târgu Mureș.

Termenul de livrare a vehiculelor este de maximum 22 de luni.

Compania poloneză a livrat până acum peste 300 de vehicule Solaris, folosite în Craiova, Cluj-Napoca, Piteşti, Braşov, Satu Mare, Galaţi, Baia Mare şi Oradea, fiind preponderente vehiculele electrice şi hibrid.

Cel mai recent contract a fost semnat joi la Iaşi, pentru 20 de autobuze, şase staţii de încărcare rapidă şi alte 20 de staţii de încărcare lentă. Valoarea achiziţiei este 51,62 milioane de lei + TVA.

„În perioada următoare, vom semna la Pitești (40 autobuze) și la Târgu Mureș (32 de autobuze). Graficul de livrare este de 24 luni, dar nu va dura atât de mult, primele autobuze vor ajunge la începutul anului 2022. Solaris are o capacitate de producție de 2.000 de autobuze pe an, dintre care 80% sunt electrice sau hibrid”, a declarat reprezentantul Solaris.


Sursa: antena3.ro