Sistemul de învăţământ dual – tema unei întâlniri găzduite de comuna Bradu

Necesitatea de personal calificat pe piaţa forţei de muncă a dus la evoluţia învăţământului în sistem dual. Primăria Comunei Bradu a înţeles că dezvoltarea sustenabilă nu poate fi făcută decât pe principii corecte de planificare strategică şi investiţii în educaţie alături de agenţii economici, contribuind astfel la dezvoltarea acestora, după cum remarcă Cornel Bertea Hanganu, unul dintre organizatorii evenimentului care va avea loc pe 24 octombrie la Bradu. Evenimentul cu tema: „Școala profesională în sistem dual - alternativă de excelență pentru rezolvarea crizei forței de muncă și dezvoltarea economică a comunei Bradu, județul Argeș”, este realizat printr-un parteneriat între Primăria Bradu, Școala fără Șomeri și Liceul Ecologic Pitești.

„Vom discuta cu agenţii economici, explicând implementarea corectă a Şcolii Profesionale în Sistem Dual, Şcoala fără Şomeri, un pas important dat fiind şi faptul că zona Oarja, Bradu, Piteşti, Mioveni concentrează aproape toţi furnizorii industriei orizontale a constructorului de maşini Dacia Renault de la Mioveni, dar şi ai Ford România de la Craiova!”, mai subliniază Cornel Bertea Hanganu. Întâlnirea va avea loc la Căminul Cultural Bradu, începând cu ora 15.00.