Setro Metal Group - 16 ani de activitate! Lucrări de anvergură în Argeş şi la nivel naţional

De Sfinţii Constantin şi Elena, compania musceleană Setro Metal Group a aniversat 16 ani de activitate în care şi-a construit, căci asta este specialitatea sa, un bogat portofoliu ce cuprinde lucrări de anvergură în Argeş, cât şi la nivel naţional. Ca în fiecare an, echipa s-a reunit pentru a celebra momentul, pentru a depăna clipele frumoase şi a privi cu încreder către viitor. 


„16 ani de realizări, de proiecte onorate, de provocări continue. Am evoulat împreună şi, an de an, ne-am consolidat strategia şi imaginea pe piaţa de profil. Le mulţumim pe această cale clienţilor noştri, care ne-au ales şi reales,  cărora le-am câştigat încrederea şi alături de care am crescut. Le mulţumim şi colegilor noştri, oamenilor care zi de zi lucrează pentru ca produsele noastre să răspundă exigenţelor pieţei şi alături de care am format familia Setro Metal Group. La mulţi ani!”, este mesajul transmis de către managerii Cristi Nicolescu şi Relu Şendroiu, fondatorii societăţii. 

 

SC SETRO METAL GROUP SA  a fost înfiinţată în anul 2004 având ca obiect principal de activitate  fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice. Sediul societăţii se află la intrarea în municipiul Câmpulung Muscel şi îşi axează activitatea pe următoarele servicii: debitarea materialelor pe instalţii de debitat cu laser, oxi-gaz şi plasmă cu comanda numerică; execuţia de confecţie metalică mecano sudată, sablată, grunduită şi vopsită pentru structura de rezistenţă a halelor metalice sau pentru diverse tipuri de containere metalice pentru stocarea şi transportul pieselor auto. În cei 16 ani de prezenţă constantă în domeniul construcţiilor metalice SMG a investit continuu în baza materială, tehnologie şi resursă umană. A format un nucleu solid de specialişti, care să ofere soluţii optime destinate cinstrucţiilor publice, industruale sau de uz general. Din portofoliul de proiecte finalizate al SMG fac pare: magazine Lidl şi Penny, hale de producţie Sealynx Mioveni, Haulotte Mioveni, Bamesa Topoloveni, Hala Greiner (Amplast Lereşti), Farmexim – Bucureşti  / Timişoara/ Cluj, extinderi hale de producţie Renault. În plus, produsele SMG ajung la export, în urma unor contracte cu furnizori, în ţări precum Franţa, Italia, Finlanda, Norvegia şi Suedia.